Florăria Alexanderâs din Focșani a avut, ieri dimineață, un client special. Este vorba despre fostul președinte al României Emil Constantinescu. Acesta se îndrepta spre Mănăstirea Sihastru din comuna Ploscuțeni și s-a oprit la florăria de pe Bulevardul Unirii din Focșani, de unde a cumpărat un buchet de flori, după care și-a continuat deplasarea. „Am avut astăzi (ieri-n.r.) o vizită mai specială, este vorba de domnul președinte Emil Constantinescu, care a venit în vizită la Mănăstirea Sihastru, pentru că se cunoaște cu părintele de aici. A participat la slujbă, a vizitat muzeul, a purtat discuții cu preotul”, a declarat primarul comunei Ploscuțeni, Ștefan Solomon.
Mașina în care se afla fostul președinte, dar și un alt autoturism, care făcea partea din coloana oficială, au fost însoțite pe durata deplasării de raza județului Vrancea de un echipaj al poliției rutiere.
Emil Constantinescu a fost președintele României în perioada 1996-2000.