Două percheziții au fost efectuate astăzi în Vrancea la două persoane suspectate că fac parte din gruparea „Academia Infractorilor Români”, care au comis jafuri cu violență în magazine de bijuterii și ceasuri de lux din Marea Britanie, Franța, Belgia, Italia și Andorra. Perchezițiile au fost efcetuate la Adjud, vizat fiind Nicolae M. și la Păunești, la Constantin Gheorghiță B. Cei doi au ajuns la București pentru a fi audiați. De la locuințele percheziționate, polițiștii au ridicat mai multe bunuri de valoare susceptibile a proveni din faptele ilicite.
Membrii grupării ar fi punctat mai întâi magazinele de bijuterii ce urmau a fi jefuite, după care s-ar fi documentat cu privire la măsurile de protecție, stabilind posibilități de atac, trasee de fugă și locul în care puteau lăsa temporar bunurile sustrase. Astfel, odată stabilite țintele, membrii grupului se organizau în așa fel încât să poată avea acces în magazinele de bijuterii vizate, acestea fiind de obicei protejate prin două uși securizate, astfel că la intrare se prezentau doi dintre membrii grupului, uneori deghizați în femei, pentru a-i determina pe proprietari să deschidă prima ușă de acces, magazinele respective fiind dotate în general cu două uși de acces tocmai pentru a împiedica jafurile. Ulterior, alți membri ai grupării pătrundeau mascați, prin forță, după care, prin utilizarea violențelor și sub amenințare, sustrăgeau ceasuri și bijuterii, ulterior dispărând pe rute diferite, abandonând la locul faptei uneltele folosite și aruncând în locurile prestabilite sacii cu bunurile sustrase. De obicei, fapta nu dura mai mult de 60 de secunde, iar ulterior comiterii acesteia toți executanții părăseau locul faptei, bunurile fiind transferate liderului grupării, pentru valorificare ulterioară. Din anchetă a rezultat faptul că gruparea infracțională era organizată pe criterii militare, cu o ierarhie clar stabilită (,,soldați”, ,,ofițeri”, ,,comandant”), existând obligații și sancțiuni pentru membri, toate acestea fiind cuprinse într-un regulament scris, care era prezentat fiecărui nou recrut.