În 2005, Mihai Coisin, din Vaslui, a vrut să-l omoare pe preotul Iustin Pârvu, pentru că îl alungase de la Mănăstirea Petru Vodă (Neamț), după ce tânărul, care vroia să se călugărească, provocase mai multe scandaluri în incinta lăcașului. El „s-a năpustit asupra preotului Panaite Fuică (81 ani), din Iași, confundându-l cu starețul Iustin. Deși în preajmă erau mai mulți călugări și pelerini, Coisin a reușit să-l înjunghie pe preot de trei ori în abdomen, răni care s-au dovedit fatale pentru bătrânul în vârstă de 81 ani. Supus mai multor expertize psihiatrice, Mihai Coisin a fost declarat iresponsabil, iar magistrații Tribunalului Neamț au dispus internarea acestuia într-un centru medical pentru tratatrea afecțiunilor. La solicitarea familiei, Coisin a fost externat în urmă cu doi ani de la Spitalul de Psihiatrie Grajduri, însă tânărul era obligat să urmeze un tratament de specialitate pentru ținerea bolii sub control. De câteva săptămâni, Coisin a refuzat să mai ia medicamentele prescrise de medici, iar la sfârșitul săptămânii trecute (la începutul lui 2012 – n.r.), într-un acces de furie, și-a lovit mama cu un topor în cap, apoi a încercat să o sugrume”, conform ziarului Adevărul.
Am sunat la Spitalul de Psihiatrie și Pentru Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri din județul Iași ca să aflăm dacă Florentin Pușcoiu, ucigașul preotului Tudor Marin, mai este internat. „Cine intră la noi, nu mai iese”, ne-a spus directorul. Afirmație nu tocmai exactă, dacă luăm în calcul exemplul lui Mihai Coisin.
Conform articolului 110 din Noul Cod Penal, „Când făptuitorul este bolnav psihic, consumator cronic de substanțe psihoactive sau suferă de o boală infectocontagioasă și prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-o unitate sanitară de specialitate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.”
Dan Dișteanu, asistentul-șef al spitalului ieșean, a declarat pentru Ziarul de Iași: „Doar că articolul 110 nu zice pentru ce perioadă să fie internat, ci doar «până la însănătoșire». Iar o însănătoșire la o boală psihică nu există. Ameliorare da, dar sănătos nu se poate face niciodată. Deci poți să îl ții aici o viață”.
Pe de altă parte, dr. Sebastian Potomeanu, managerul spitalului, a precizat pentru aceeași sursă: „Problema internărilor și a externărilor nu depinde de noi. Este exclusiv a Judecătoriei, ea internează și externează pacienții. Noi ne ocupăm de partea medicală și de partea de cazare a pacienților.”
Judecătorii sunt cei care au decis, în noiembrie 2012, internarea „într-un institut medical de specialitate, până la însănătoșire” a celui care l-a ucis pe preotul Marin, după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, cei care au instrumentat dosarul, au dispus scoaterea de sub urmărire penală și au solictat internarea acestuia într-un spital de psihiatrie. Decizia procurorilor a venit în urma raportului de expertiză medicală, conform căruia Pușcoiu suferea de „schizofrenie paranoidă, având discernământ abolit”. Magistrații Judecătoriei Iași, în a cărei circumscripție se află Spitalul Grajduri, au prelungit măsura internării.
Se va însănătoși Pușcoiu? Va ieși el din spitalul-penitenciar de la Grajduri? Åži dacă da, ce se va întâmpla mai departe?
Statutul bolnavului psihic, în România, este reglementat de Legea 487/2002, republicată în 2012, legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice. Astfel, legea menționată stabilește drepturile persoanei cu tulburare psihică, normele de îngrijire și condițiile internării într-o unitate de psihiatrie, internare care poate fi voluntară su nevoluntară. Legea prevede și definirea unor noțiuni precum: persoană cu tulburare psihică, cu o specificare aparte pentru persoană cu tulburare psihică gravă, noțiunea de pacient, de consimțământ, de periculozitate socială, internare voluntară și nonvoluntară, reprezentată legal.
Legea stipulează că: „orice pacient internat voluntar într-un serviciu de sănătate mintală are dreptul de a se externa la cerere, în orice moment, cu excepția cazului în care sunt întrunite condițiile care justifică menținerea internării împotriva voinței pacientului”. Cu alte cuvinte, pacientul internat în mod voluntar, adică la cerere și cu semnarea unui consimțământ voluntar, poate solicita în orice moment externarea. Dacă această survine înainte că medicul să o considere oportună în sensul că planul terapeutic conturat de acesta necesită o perioada mai lungă de spitalizare, pacientul va semna în foaia de internare solicitarea de externare pe propria răspundere și împotriva avizului medical. Ne referim desigur la pacientul cu tulburare psihică care are capacitate de autoadministrare și nu la cei la care există reprezentat legal, cei cu handicap psihic, cei puși sub interdicție în urmă unei proceduri juridice anterioare la care s-au stabilit tutele, pacienții minori, cazuri în care externarea se va face doar cu însoțitor, de preferat atunci când medicul psihiatru curant va considera oportun acest lucru.
Medicul psihiatru Mădălina Ilie de la Spitalul Militar Focșani, care a lucrat și la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean, ne-a explicat că „lucrurile stau cu totul diferit atunci când este vorba de o internare nonvoluntară, formă ce poate fi instituită dacă un medic psihiatru abilitat hotărăște că persoana care suferă de o tulburare psihică este în pericol iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane SAU neinternarea persoanei cu tulburare psihică gravă ar putea antrena o deteriorare gravă a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat. Acest tip de internare se inițiază după ce toate eforturile de internare voluntară sunt epuizate și este potrivită anumitor spitale de psihiatrie care au întrunite condiții speciale. Solicitarea acestui tip de internare poate fi realizată de către: psihiatrul curant sau medicul de familie, membrii familiei, autorități, cu respectarea unor proceduri (cerere scrisă, motivată, semnată, etc). În termen de cel mult 48 de ore de la solicitarea internării nonvoluntare, o comisie analizează propunerea și decide internarea. Decizia este înaintată de către conducerea unității medicale, în termen de 24 de ore, Judecătoriei în a cărei circumscripție se află unitatea medicală. Conform aliniatului 7, art 61 „Până la pronunțarea hotărârii instanței cu privire la confirmarea deciziei de internare nevoluntară, pacientul internat nevoluntar va fi examinat periodic de către comisia prevăzută la alin. (1), la un interval ce nu va depăși 5 zile”.”, ne-a explicat psihiatrul Mădălina Ilie.
De asemenea, medicul a mai precizat că bolnavii psihic se pot externa când vor, cu excepția celor care au o interdicție emisă de o instanță judecătorească. „Încetarea condițiilor de internare nonvoluntară este stabilită de aceeași comisie, prin examinarea pacientului, ținând cont și de opinia psihiatrului curant, iar procedura de încetare respectă, în linii mari, aceeași pași că la instituire. Pacientul aflat în internare nonvoluntară nu poate fi externat la cererea sa, a aparținătorilor sau reprezentanților legali, însă conform aliniatului (8), art. 62 „Hotărârea instanței poate fi atacată cu recurs, în termen de 3 zile de la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei lipsă”. În concluzie, legislația din România spune că bolnavii psihic pot pleca acasă ori de câte ori vor, cu excepția celor care au o Interdicție emisă de o instanță judecătorească”, a mai precizat medicul psihiatru Mădălina Ilie.
Nimeni nu-i supraveghează pe bolnavii psihic
Legislația din România are hibe și în ceea ce privește supravegherea bolnavului psihic, după ce acesta este externat. „Tratamentul și îngrijirile acordate persoanei cu tulburări psihice se bazează pe un program terapeutic individualizat, discutat cu pacientul, revizuit periodic, modificat atunci când este nevoie și foarte important: acceptat de către pacient. În linii mari, responsabilitatea de a urma orice tratament revine pacientului. Însă, în cazul bolnavului psihic, se cer nuanțate o serie de aspecte. Chiar dacă e vorba de un pacient psihic pentru care instanța nu a stabilit punerea sub interdicție, tutelă sau altă formă de îngrădire a unor drepturi, dar care suferă de o tulburare psihică majoră, de exemplu schizofrenia, este de preferat ca și rețeaua de suport social să se implice în procesul terapeutic, să asigure aderența pacientului la tratament și să confere un climat psihoprotector, suportiv, lipsit de conflicte și stimuli inutili. Urmărirea cazurilor de pacienți cu tulburare psihică lipsiți de suportul socio-familial este problematică și dificilă. În țările civilizate există echipe de asistenți sociali care se ocupă de monitorizarea acestor pacienți, manageri de caz care au o privire de ansamblu. Bolnavii sunt determinați și susținuți de aceste echipe să-și ia medicația la timp și sunt asistați în prezentarea la controalele periodice”, a mai precizat medicul psihiatru Mădălina Ilie.
De altfel, legea prevede ca după externare, pacienții să revină la controale medicale periodice. Însă, de cele mai multe ori, acest lucru nu se întâmplă. „Controalele periodice după externare se individualizează în funcție de caz. În general, frecvența vizitelor este mai mare imediat după externare, la 7 sau 14 zile, pentru ca apoi pacientul să intre într-un program de monitorizare lunară, la nivelul cabinetelor psihiatrice din rețeaua ambulatorie, în cazul afecțiunilor psihice cronice, sau a cazurilor care, în opinia psihiatrului curant nu sunt „stabilizate”, sau pacienții pot fi îndrumați către monitorizare la medicul de familie, cu tratament stabilit de psihiatru pentru o perioadă de 3-6 luni, urmând apoi să fie reevaluat de specialist”, a mai adăugat medicul psihiatru Mădălina Ilie.
Indiferent de situație, pentru niciun bolnav psihic nu există o monitorizare atentă, iar multiplele exemple de persoane cu boli mintale care au săvâșit fapte grave sunt elocvente.
Aproximativ 2.000 de vrânceni suferă de boli psihice
Despre boala de care suferă Florentin Pușcoiu și alte persoane care au comis crime odioase, schizofrenia paranoidă, medicii spun că este „o boală cronică, care nu se poate vindeca. Această boală este caracterizată prin perioade de recădere, când pacientul devine psihotic, și remisie, atunci când pacientul este bine. Debutul bolii, la bărbați, este la 20-25 de ani, iar la femei la 25-30 de ani. Cauzele sunt necunoscute. Au fost o mulțime de teorii prinvind apariția acestei boli, dar niciuna nu a fost confirmată. Cu siguranță există o componentă genetică. De exemplu, dacă unul dintre frații gemeni monozigoți are schizofrenie, fratele său are 40% șanse să fie bolnav, dar nu este numai componenta genetică. În perioada de decompensare, pacientul în forma de schizofrenie paranoidă prezintă ca și caracteristici principale halucinațiile. Pacientul aude, vede lucruri care nu sunt reale și adevărate. Cele mai frecvente sunt halucințaiile auditive și aceste voci pe care le aude îi comandă să facă anumite lucruri, iar pacientul vrea să le execute. Ideile delirante sunt o altă caracteristică importantă a schizofreniei paranoide. Pacientul crede lucruri care nu sunt reale , una dintre aceste situații fiind cele mistice cu tematică religioasă. Pacientul crede cu convingere anumite lucruri și nu poate fi convins că ceea ce crede el nu este real. Singurul tratament eficient în perioadele de decompensare este cel medicamentos. Tratamentul, odată stabilit de medic, trebuie urmat toată viața. Respectarea corespunzătoare a tratamentului face ca episoadele de recădere să fie mai rare. Schizofrenia paranoidă nu se vindecă, se remite. Vindecare nu există. Åžansele ca un pacient să facă o recădere sub tratament sunt de 20% într-un an, iar fără tratament sunt de 80% într-un an. Discernământul abolit îl regăsim la pacienți cu schizofrenie decompensați. Cei în remisie au, posibil, discernământ, cei cu boala în decompensare îl au abolit”, spun specialiștii.
În Vrancea sunt aproximativ 2.000 persoane care suferă de boli psihice. Grupa de vârstă cea mai afectată de aceste boli este cea între 15 și 64 de ani, dar și bătrânii cu vârste peste 65 de ani suferă de aceste boli. Tratamentele ajung la zeci de milioane lei vechi lunar, iar statul compensează medicamentul cel mai ieftin și care nu întotdeauna este cel mai bun.
Un bolnav psihic a omorât un polițist și apoi a fost lăsat liber
În 1994, un polițist focșănean, Doru Varvarici, a fost ucis în timpul unei intervenții. Polițistul a intervenit pentru prinderea unui bolnav psihic periculos, la începutul lunii iulie a acelui an. El a fost înjunghiat mortal de cel pe care trebuia să-l prindă, cu un cuțit a cărui lamă avea 20 de centimetri. Bolnavul psihic fusese dus de sora și cumnatul lui la un control la Policlinica nr. 2. Aici, el a avut o ieșire și a început să amenințe medicii. Speriate, persoanele prezente la Policlinică au sunat la Urgențe. O echipă formată din doi polițiști s-a deplasat imediat cu un autoturism la fața locului, unde au găsit un bărbat de 30 de ani, cu un comportament agresiv. Acesta a început să devasteze tot, motiv pentru care polițiștii au cerut ajutoare. La fața locului a ajuns și polițistul Doru Varvarici. Bolnavul a ieșit în fața unității medicale, a luat dintr-o mașină un obiect și l-a băgat în buzunar, după care a fugit. În apropierea părculețului din zona Gerald, oamenii legii au încercat să-l imobilizeze, moment în care bărbatul a scos cuțitul și l-a înjunghiat pe Doru Varvarici.
După comiterea faptei, el a fost internat într-un spital de psihiatrie, iar după doi ani a fost pus în libertate. Doru Varvarici a fost înaintat la gradul de sublocotenent post mortem. În locul în care a fost ucis a fost înălțat un monument în memoria sa.
