VIDEO şi GALERIE FOTO: Peste DOUĂ MII de oameni au condus la groapă mama moartă a celor 12 copii

2
6230


Peste 2000 de oameni s-au alăturat celor 12 copii rămași orfani de mamă și soțului ei, Iulian Moise, din satul Liești, comuna Slobozia Bradului, ca să le aline crunta suferință de a-și fi pierdut cea mai dragă ființă din lume… Maria Moise, mama celor 12 copii, a murit în Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, ca urmare a unei hemoragii după operația de cezariană prin care l-a adus pe lume pe cel mai mic dintre prunci. Femeia a murit sâmbătă seara, iar soțul ei îi acuză pe medici de malpraxis și este decis să facă tot ce este posibil ca cei vinovați să plătească. Poliția Buzău a deschis un dosar penal în acest caz, pentru moarte suspectă, cercetările urmând să fie continuate după primirea rezultatelor necropsiei. Până atunci însă, familia și membrii comunității penticostale din care aceasta face parte au înmormântat-o pe Maria urmând întocmai ritualul lor. Uniți de o remarcabilă solidaritate, ei au făcut din acest eveniment unul de-a dreptul uimitor, care va rămâne timp îndelungat în memoria comunității.

    Doisprezece copii, acum orfani de mamă. Un tată deznădăjduit, rămas văduv. Și peste 2000 de oameni, bărbați și femei de toate vârstele, împreună cu copiii lor au plâns-o, ieri, pe Maria Moise, femeia care la doar 38 de ani a trecut spre cele veșnice dând viață celui de-al doisprezecelea său copil… „Soția mea era sănătoasă tun, n-a avut niciodată nicio problemă, 11 copii a născut pe cale naturală la spital la Focșani, ca să moară așa, dintr-o dată, după cezariană, la spitalul din Râmnic… Nu se poate așa ceva… O să merg până-n pânzele albe ca doctorii de acolo care au fost vinovați, să plătească fiindcă mi-au lăsat copiii orfani de mamă…”, a spus, peste măsură de îndurerat, Iulian Moise, soțul decedatei. Adunați în jurul sicriului cu trupul neînsuflețit al mamei lor, bieții copii plângeau în hohote, ca și bunica lor, ca și celelalte rude, iar jalea vaietelor mulțimii de femei care s-au adunat în camera mortuară răsuna până departe, în curtea devenită neîncăpătoare pentru oamenii care veneau și veneau, râuri, râuri… Așa cum e datina la cei din cultul penticostal, femeile s-au adunat într-o parte iar bărbații în cealaltă, cu toții îmbrăcați frumos, cu haine cernite, dar extrem de îngrijite… Fiecare dintre aceștia au avut de spus un cuvânt bun, de alinare, copiilor și soțului Mariei, la fel de șocați de moartea bruscă a acesteia, despre care au spus că „era o femeie bună și cuminte, harnică și dedicată casei și copiilor”.

    Ritualul de înmormântare a început cu un program de cântări. Un program de melodii despre Dumnezeu, interpretate cu talent de câțiva frați din cult, la microfon. Și, cu toate că jalea morții bietei mame părea că a pus stăpânire și pe cer și pământ, liniile melodice ce răsunau din boxe, line și liniștitoare, au intrat pe nesimțite în sufletele tuturor celor prezenți, împământenind un fel de pace, de împăcare, de seninătate surprinzătoare… „Sora Maria a fost o mamă disciplinată, credincioasă. A născut și a crescut copiii… Poate mulți dintre noi am vrea s-o oprim pe sora noastră, să mai stea printre noi. Dar ascultați-i cuvintele: „Nu mă opriți! Lăsați-mă să plec!” Unde pleci, soră? Unde te duci, spune soțul… Unde pleci, mamă, au strigat copiii… Unde pleci, fata mea, a strigat mama… „Lăsați-mă să plec, să mă duc la stăpânul meu… La Dumnezeu!” Pentru că fiecare dintre noi avem un stăpân, pe Dumnezeu. Dumnezeu să fie alături de familia aceasta îndoliată”, a spus pastorul Costel Ivan.
    Așa cum e datina la penticostali, până ieri, când a venit ziua înmormântării, de când a murit Maria, în fiecare noapte în casa ei a fost priveghi. Cinci nopți de priveghi în care rugăciunile „fraților” și „surorilor” ei, adunați laolaltă în locuința lui Iulian și a celor 12 copii, s-au ridicat spre cer…. „Acest lucru (moartea Mariei – n.r.), ne-a șocat pe toți. O mamă de numai 38 de ani lasă în urma ei 12 copii și un soț îndurerat, și pleacă la cele veșnice. Dumnezeu să ne întărească. Domnul să lase mângâiere peste familie, peste toți…”, a mai spus pastorul. 
    Au urmat alte rugăciuni, s-au ridicat spre ceruri alte și alte melodii în timp ce râuri de lacrimi au curs pe miile de obraji și în miile de suflete prezente la tristul eveniment.

   „Am rămas fără mama…”

    Iulian a spus că băiețelul nou-născut a rămas încă la spitalul din Râmnicu Sărat, însă toți ceilalți copii ai lui erau prezenți lângă sicriul mamei. „L-am lăsat pe cel mic acolo până după înmormântare… Apoi mergem să-l luăm acasă. Cred că îl va crește fratele meu, că el cu soția lui nu au copii… Dar încă nu m-am hotărât. Vă dați seama, e greu să fiu singur cu atâția copii…”, a spus Iulian, privindu-și, cu inima frântă, urmașii: Sefora, de 4 ani; Beniamin de 6 ani; Sara de 7 ani; Speranța de 10 ani; Ana de 12 ani; Abel de 14 ani; Estera de 16 ani; David de 17 ani; Daniel de 19 ani; Robert de 21 de ani și Violeta de 22 de ani. Și dacă cei mici nu înțelegeau prea bine ce se întâmplă, însă plângeau și ei în hohote văzând pe cei din jurul lor plângând, cei mari erau pur și simplu devastați de durere. „Am rămas fără mama… Nu știu cum ne vom descurca. Violeta, sora cea mare are și ea cinci copii, are casa ei… Ana, care are 12 ani și Estera, de 16 or să facă mâncare, or să spele… trebuie să ne descurcăm…”, a spus Robert. Ca să treacă mai ușor peste acest eveniment tragic al vieții lor, frații și tatăl lor au primit ajutor de la comunitatea de penticostali din care fac parte. Însă cum se vor descurca pe viitor fără cea care știa să găsească rezolvări pentru orice greutate, și care știa cel mai bine să le aline durerile și să le dea încredere, le e teamă să se gândească…

   „Oden iart eila” = Dumnezeu s-o ierte

    Până la ora 14.00, curtea lui Iulian Moise, strada, dealurile înconjurătoare s-au umplut efectiv cu peste 2000 de oameni pregătiți s-o conducă la groapă pe cea care le-a fost fie prietenă, fie pur și simplu o cunoștință dar în orice caz, o femeie pe care au iubit-o și au apreciat-o pentru hărnicia și dăruirea ei de soție și mamă. Zguduitor a fost momentul în care sicriul cu trupul neînsuflețit a fost scos pe brațe, afară din casă și apoi așezat în tractorul împodobit cu coroane. Înaintea acestuia s-au așezat, după datină, mai întâi cel care a purtat crucea, apoi predicatorul și alți câțiva frați de cult. În spatele tractorului pe care a fost pus sicriul s-au ordonat apoi restul oamenilor, o mulțime îndoliată care a șerpuit către cimitirul penticostal din comună. Unii după alții, oamenii au mers în tăcere, cu durere în suflet, cu compasiune pentru familia greu încercată, uniți evident de un fel de solidaritate pe care rar am putut-o vedea în altă parte…
    La înmormântarea penticostalilor nu se aprind lumânări. Și nu se fac pomeni. Însă am constatat că la aceste înmormântări, așa cum a fost cea a Mariei, oamenii sunt cu adevărat pătrunși de nenorocirea celor îndoliați. Și le sunt cu adevărat alături, fără pretenții și fără vreun fast. Sunt împreună pentru că pur și simplu le pasă… Așa cum le-a păsat și de familia cu 12 copii a căror mamă a plecat spre Dumnezeu, și alături de care au stat nu 100, nu 500, ci peste 2000 de oameni, suflet lângă suflet, inimă lângă inimă, pentru ca împreună, să le dea putere atunci când sicriul cu trupul neînsuflețit al acesteia a fost coborât în groapă… „Oden iart eila”… sau Dumnezeu s-o ierte, a șoptit fiecare, pentru ca apoi să o ia înapoi, fiecare, spre casă…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here