Episodul 52 – Şi, înainte să-mi dau seama ce se întâmplă, m-a lovit: EL şi EA divorţează

0
14786


Am intrat în restaurant cu gând de un pahar cu apă plată și glume vechi, de amintiri depănate cu oameni buni. Åži, înainte să-mi dau seama ce se întâmplă, m-a lovit.
    „E ca și cum ar fi murit cineva. Cam așa mă simt… Ca după moartea cuiva…”, îmi spune EA…
    „Am avut o perioadă când am crezut că o să mă arunc în fața trenului…”, îmi spune EL…
    „Îți dai seama că toată lumea s-ar fi așteptat la mine sau la tine, în niciun caz la EI”, îmi spune Z., eterna mea prietenă…
    „Dar… noi suntem bine, nu?”, își întreabă M. soția, la masa la care discuțiile păreau să ducă la concluzia că mai devreme sau mai târziu orice cuplu fie sfârșește prin divorț fie într-un război rece, cu înțelegeri tacite și imorale…
   
    Câteva zile nu m-am putut gândi la altceva. Cum e posibil așa ceva…? Cum să divorțeze EI ???!!! Așa o dragoste ce părea perfectă, eternă, fără fisură, așa oameni frumoși, ce păreau împliniți, fericiți… Dar DE CE? DE CE?
    Nimeni n-a îndrăznit să întrebe…
    Așa că am îndrăznit eu. L-am sunat pe EL, în amintirea serilor când vorbeam despre toate, când ne visam mari și departe… „Voi, femeile, aveți acea solidaritate de gen…”, îmi spune, dar apoi ne întâlnim și vorbește, vorbește, vorbește și ar mai avea de spus și nu mă pot împiedica să nu-l văd pe EL din urmă cu 20 de ani și pe mine și pe D., cu picioarele în fântâna din Parcul Schuman, copii de 16 ani… Mă doare suferința lui de bărbat, de soț, de tată și îmi dau seama că orice i-aș spune n-ar penetra scutul pe care-l ține între el și lume. Zice că știe că e și vina lui, dar cuvintele lui sună gol, par un text pe care-l repetă. Åži vorbește despre EA, fără să înțeleagă de ce EA a făcut ce a făcut, crede că totul a fost o minciună, că… de fapt… EA… nu l-a iubit… niciodată…
    Iar eu… ce să spun? Spun, dar nu cred că EL ascultă… Aude, dar în sufletul lui e un vuiet impenetrabil pentru orice voce… în afară de a EI… „Încă o iubești, nu-i așa…”… Nici măcar nu e un semn de întrebare în glasul meu… Iar EL mă privește ca și cum aș fi nebună… Dar ochii lui îmi răspund și știu că de 20 de ani o iubește și că n-a iubit pe alta… Dar, omule, iubirea nu e întotdeauna de ajuns, DE CE nu înțelegi ??????!!!!
    „Crezi că aș fi fost fericită dacă aș fi rămas cu A., ce să zic, iubirea vieții mele…No….”, îmi zice Z..
    No… Iubirea nu e de ajuns, omule… O fi de ajuns la 16 ani… La 18… La 20… La 35 de ani iubirea nu mai e de ajuns… Te uiți în jur și te gândești: Ce am? Ce am ajuns? Unde am ajuns? Sunt unde visam să fiu când iubirea PÄ‚REA de ajuns? Åži dacă lași ochii în pământ și strângi din pumni și ai lacrimi pe care nu le plângi…. Atunci simți cum bucăți din viața ta, din tine parcă se rup și oricât te străduiești să le așezi la loc… nu mai poți… Åži când o umbră din trecut se întruchipează în Grey (că tot zici că s-a dus la film), atunci cazi în brațele lui, ca într-un leșin… Sau nu… Dar oricum ar fi, nu despre lipsă de iubire este vorba, nu despre infidelitate, omule, nu despre ce are el și nu ai tu… Ci despre nefericire… NEFERICIRE!

    „Oamenii te judecă, Violeta. Consideră că tu, ca femeie, trebuie să stai într-o relație indiferent ce s-ar întâmpla, pentru că trebuie să te sacrifici pentru copil. Dar suntem și femei, nu doar mame. Åži dacă ești nefericită, crezi că e fericit copilul? Copiii simt totul…”, îmi spune EA.
    „Åžtii că eu am carnet de zece ani, dar n-am condus? Acum patru luni am început, la îndemnul copilului… E un copil minunat… Åžtii ce mi-a spus: Mami, dacă tu ești fericită și eu sunt fericit…”, zice EA. Vorbim la telefon. Sunt la cumpărături. În jur e un zgomot de fond, dar vocea EI pare să tune, pare să se audă în tot hypermarketul. „Nu mă interesează ce zice lumea. Nu trăiesc cu lumea. Sunt… au fost… problemele noastre de cuplu… Trebuie să vină și vremuri mai bune…”, continuă. Åži simt că e nesigură. Åži sigură. În același timp. Muritoare și zeiță în același timp….
    Nu știu… O fi solidaritate de gen…? Nici măcar n-am fost apropiate… El mi-a fost prieten… Dar o înțeleg atât de bine… Åži eu urăsc mentalitatea celor care cred că viața lor trebuie să se ghideze după aparențe, după ce zice lumea, a celor care se raportează doar la ce e mai jos de ei, care se mulțumesc cu puțin, care nu luptă, care dacă le pică ceva bine, dacă nu, nu…
   
    Divorț… E un cuvânt care mă sperie… Mă uit la copiii mei și văd cât de mult îl iubesc pe tati… Åži tati pe ei… Copiii mei sunt viața mea, sufletul meu, iubirile mele… Fericirea mea sunt ei. Nu aș putea sacrifica fericirea lor pentru fericirea mea.  Dar judec pe cineva pentru deciziile luate? Nuuuu…. Prea mulți dintre noi se grăbesc să facă asta, de cele mai multe ori fără să știe nimic despre persoana pe care o judecă. Poate v-ați întâlnit cu situații în care ați ajuns să spuneți: Of, Doamne, trăiești cu un om o viață și nu știi de ce este în stare… Åži e foarte adevărat. Faptul că împărțim același pat cu un om nu înseamnă că știm ce gândește, ce simte, ce-și dorește…. Te trezești după 20 de ani, ca dintr-un prea lung vis, și-ți dai seama că omul de lângă tine e un străin…Care pleacă din patul tău, din viața ta și tu nu înțelegi de ce și crezi că totul a fost fals… Dar n-a fost… Doar că unul a vorbit o limbă, iar celălalt alta… Poate că, într-adevăr, femeile și bărbații vin de pe planete diferite și, parcă, din ce în ce mai rar ajung să-și petreacă întreaga existență împreună, fără amant (ă), fără aventuri de-o noapte sau de-un an…

    Sunt fericit (ă)? Puneți-vă întrebarea asta.
   

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here