Vrancea a fost una din destinațiile favorite ale românilor pentru petrecerea sărbătorilor de Paști, fiind devansată doar de zonele Bran-Moeciu și Bucovina, conform Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Într-un comunicat remis presei se arată că în topul preferințelor românilor privind petrecerea sărbătorilor pascale au fost zonele Bran-Moeciu, Bucovina, Vrancea, Sibiu (Mărginimea Sibiului), Maramureș și Buzău. „Locul întâi în topul preferințelor românilor privind petrecerea sărbătorilor pascale este ocupat și anul acesta de pensiunile rurale, iar cele mai solicitate destinații au fost zonele Bran-Moeciu, Bucovina, Vrancea, Sibiu (Mărginimea Sibiului), Maramureș și Buzău. Au fost puse la dispoziție 75.000 de locuri în cadrul structurilor din zonele rurale, dintre care s-au vândut 65.000 de locuri. Pe lângă produse tradiționale și petreceri în aer liber, ofertele au inclus plimbări cu căruța sau ateliere interactive de încondeiat ouă. Turiștii ajunși la pensiuni au cheltuit 19,5 milioane de lei doar pe cazare și masă”, se arată în comunicatul FPTR.
Pe locul doi se află stațiunile montane, iar dintre acestea cele mai solicitate au fost structurile de cazare de pe Valea Prahovei. Au fost puse la dispoziție 30.000 de locuri, dintre care s-au vândut 22.000 de locuri. Turiștii au cheltuit aici 6,6 milioane de lei. Din oferte nu a lipsit masa cu produse tradiționale. Au fost și meniuri speciale, dar și meniuri alternative pentru cei cărora nu le place carnea de miel. Familiile care au mers cu copiii la munte, i-au putut lăsa pe cei mici în ateliere de creație, în cadrul cărora au învățat să vopsească ouă sau să confecționeze felicitări de Paște și au primit cadouri de la Iepuraș.
Datorită tarifelor mici, românii și-au petrecut Pastele și în diferite stațiuni balneoclimatice. Astfel, au fost puse la dispoziție 28.000 de locuri, dintre care 18.000 au fost locuri vândute. Turiștii au lăsat în stațiunile balneare aproape 4,9 milioane de lei.
Puțini români au mers de Paști în Deltă
Puțini hotelieri de pe litoral au avut oferte pentru turiștii care au vrut să petreacă Paștele la malul mării, litoralul nefiind o destinație tradițională pentru această sărbătoare. Majoritatea unităților care au pregătit totuși pachete au fost în Mamaia, iar ofertele au inclus excursii la mănăstiri din Dobrogea. Au fost puse la dispoziție 2.800 de locuri, dintre care doar 300 au fost vândute. În comparație cu anii trecuți, numărul hotelurilor deschise pe litoral în perioada Paștelui a crescut. Datorită serviciilor complete oferite pasionaților de pescuit și inedit, au fost puse la dispoziție 600 de locuri în cadrul structurilor din Deltei Dunării, dintre care doar 300 locuri au fost vândute.
105.600 de români și-au petrecut minivacanța de Paște în stațiuni din țară
Gradul de ocupare a ajuns până la 86% în zona rurală și a coborât treptat, în funcție de preferințele turiștilor, până la 73% în zona montană, 64% în structurile balneare, 50% în Delta Dunării și 10% pe litoral. În total, aproximativ 105.600 de români și-au petrecut minivacanța de Paște în stațiuni din țară, cheltuind 31 milioane lei (7 mil. euro) pe servicii turistice (cazare și mâncare), iar în străinătate au mers 5.000 de turiști și au plătit 1,3 milioane de euro, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc.
O mică parte dintre românii au ales să petreacă vacanța de Paște și în destinații precum Roma, Atena sau Ierusalim, fiind atrași de semnificația religioasă. Cele mai solicitate destinații externe au fost, însă, cele din aproprierea țării – Bulgaria și Grecia. Aproximativ 5.000 de români și-au petrecut vacanța de Paște în străinătate și au cheltuit peste 1.300.000 euro pentru servicii turistice.