Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Învierea lui Hristos, celebrată de vrânceni. Cuvântul pastoral al lui ÎPS Ciprian


Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos a adunat în bisericile din județul Vrancea zeci de mii de credincioși, care au dorit să ia „Lumină din Lumină”. La miezul nopții, preoții i-au chemat pe creștinii ortodocși să ia lumină, simbolul Învierii Domnului: „Veniți de primiți lumină!”. Åži anul acesta, în multe din bisericile vrâncene lumina a fost adusă de la Ierusalim, de la Mormântul Sfânt. Bisericile focșănene au fost pline până la refuz de credincioși, majoritatea preoților oficiind slujba de Înviere în aer liber.
    Cea mai mare concentrație de credincioși a fost ca în fiecare an la biserica din Piața Unirii unde peste o mie de persoane au luat lumină din lumina sfântă. În multe din bisericile focșănene, imediat după ce au primit lumină, credincioșii au primit și pachețele cu bucățele de pâine stropite cu vin, denumite Pască sau Paști. După ce lumânările oamenilor au fost aprinse, alaiul, avându-l în frunte pe preot, a înconjurat biserica de trei ori, cântând „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”. Apoi, preotul a intrat din nou în biserică, unde a continuat slujba de Înviere, până în jurul orei 03.00. Credincioșii au adus la biserică, în noaptea Învierii, ouă vopsite, cozonac, pască, friptură și alte preparate de Paște, pe care preoții le-au sfințit. După slujbă, s-a dat dezlegarea la dulce, care marchează încheierea postului, astfel că merindele sfințite au putut fi mâncate.
    Cu ocazia marelui praznic al Învierii Domnului, Înalt preasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a adresat un cuvânt pastoral tuturor credincioșilor din Eparhie. Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a precizat că, din punct de vedere cronologic, Învierea lui Hristos s-a petrecut în urmă cu aproape două milenii, în tăcerea profundă a Grădinii Ghetsimani, însă, din punct de vedere teologic și duhovnicesc, aceasta a devenit, pentru toți cei ce au crezut în ea, temeiul credinței personale și rațiunea de a fi a creștinului. 
    Înalt preasfințitul Părinte Ciprian mai arată în cuvântul pastoral că astăzi, lumea contemporană, marcată de fenomenul crescând al secularizării, are nevoie de lumina Învierii lui Hristos mai mult ca oricând, întrucât omul modern tinde să se îndepărteze tot mai mult de Dumnezeu, originea și finalitatea sa. „Copleșit de performanțele fără precedent ale științei și tehnicii, care i-au ameliorat substanțial condițiile de viață, omul a decăzut dramatic, din punct de vedere spiritual, ajungând să idolatrizeze materia și înțelepciunea pur omenească, care, însă, nu reușesc să-i satisfacă dorința de ceva mai mult; constată el însuși, cu amărăciune, că fericirea la care aspiră și pentru care lucrează toată lumea n-a fost dobândită nici pe departe. Din cauza individualismului exacerbat, omul secolului XXI trăiește drama unei vieți fără perspective reale. Aflat într-o criză de identitate spirituală și de sens existențial, acesta reiterează neîncetat păcatul adamic în propria sa persoană, întunecându-și vocația originară”, se mai arată în cuvântul pastoral transmis credincioșilor de Înalt preasfințitul Părinte Ciprian.
    Cuvânt pastoral INTEGRAL la Praznicul Învierii Domnului, 2015, AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?