Odată cu apropierea sărbătorilor pascale, numărul persoanelor care merg la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea pentru a dona sânge a crescut. Unele dintre persoanele care decid să doneze sânge o fac pentru a-i ajuta pe cei aflați în suferință, dar majoritatea se gândesc la avantajul material, bonurile valorice de aproximativ 80 de lei fiind o sursă de venit. În acest fel, ei își asigură hrana pentru câteva zile.
Dacă lunile trecute media celor care veneau să doneze sânge era de 15-20 persoane pe zi, odată cu apropierea sărbătorilor, numărul lor aproape că s-a dublat. Totuși, medicul Mioara Hanță, șefa Centrului, spune că se așteapta ca în această perioadă să crească și mai mult numărul donatorilor. „A crescut numărul de donatori cam de la sfârșitul săptămânii trecute. Cam 30 de donatori avem pe zi, dar mă așteptam să vină și mai mulți, mai ales că ei au nevoie de acele bonuri ca să își mai cumpere câte ceva pentru masa de Paște. Avem probleme cu grupa de sânge A pozitiv”, spune medicul Mioara Hanță.
Trebuie menționat faptul că sunt mulți vrânceni care vin să-i ajute pe cei aflați în suferință și sunt conștienți că este sănătos și pentru ei să doneze sânge, tichetele valorice și facilitățile pe care le primesc fiind trecute în plan secund. Cei care doresc să doneze sânge trebuie să aibă vârste cuprinse între 18 și 50 de ani, iar la donatorii fideli se poate merge chiar și până la 60 de ani. Donatorul trebuie să fie sănătos, să nu aibă boli cardiace, pulmonare, respiratorii sau transmisibile. Sunt acceptate la donare femeile care au peste 58 de kilograme și bărbații care au peste 60 de kilograme.