Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Prelungire la distribuirea pachetelor suplimentare cu alimente europene


Primarii trebuie să finalizeze în cel mai scurt timp redistribuirea pachetelor cu ajutoare alimentare europene pentru persoanele cu venituri mici. Subprefectul Cristi Misăilă a afirmat, ieri, la ședința cu primarii, că după finalizarea programului de distribuire a pachetelor cu alimente pentru anul 2014 încep pregătirile pentru POAD 2015. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a atras atenția că, dacă sunt cazuri în care pachetele cu alimente lipsesc sau sunt deteriorate, acestea trebuie anunțate la Prefectură. Ulterior este înființată o comisie care stabilește cine este persoana vinovată și sumele care trebuie achitate.
    La Focșani, perioada în care pot fi ridicate ajutoarele alimentare europene a fost prelungită și săptămâna viitoare. Alimentele pot fi ridicate din incinta Liceului nr. 4 (sediul atelierelor), str. 1 Decembrie 1918, nr. 32, programul de acordare desfașurându-se între orele 9.00 – 16.00. Viceprimarul Focșaniului, Marius Iorga a explicat că mai sunt pachete cu alimente pentru circa o mie de persoane. Conform regulamentului trimis de Ministerul Fondurilor Europene, fiecare cetățean va avea obligația să prezinte gestionarului de la depozitul de alimente, buletinul sau cartea de identitate și o copie a documentului care atestă apartenența acestuia la grupul țintă de beneficiari (exemplu- cupon de pensie, decizia la dreptul de venit minim garantat, dispoziția pentru alocație pentru susținerea familiei, carnet de șomer, decizie de handicap grav sau accentuat, etc.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?