Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Colega noastră Laura Breană este NOUL PREŞEDINTE al Crucii Roșii Vrancea


Laura Breană, jurnalist la „Monitorul de Vrancea”, a fost aleasă, ieri, cu unanimitate de voturi, președinte al Crucii Roșii Vrancea pentru următorii patru ani, în cadrul Adunării Generale a instituției de caritate. Candidatura ei a fost primită cu multă și evidentă bucurie și simpatie de toți cei prezenți, implicarea sa în domeniul social, atât ca jurnalist cât și ca voluntar de Cruce Roșie, fiind de notorietate. Laura a fost alături de Crucea Roșie Vrancea, iar Crucea Roșie Vrancea alături de cazurile sociale prezentate de ea în cotidianul nostru, timp de mai bine de 17 ani. Colega noastră îl înlocuiește astfel, de ieri, pe fostul președinte, primarul de la Homocea, Neculai Ionescu. Tot ieri, în cadrul Adunării Generale au fost aleși și cei doi vicepreședinți și anume Gheorghe Maghiaru, primarul comunei Garoafa și colonelul Jenică Lazăr, adjunct al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, precum și membrii Comitetului și Biroului Filialei. „Sper să pot readuce în Crucea Roșie atmosfera de profundă solidaritate, înțelegere și prietenie pe care am trăit-o împreună cu oamenii din filială, până acum patru ani… Am fost mereu alături de Crucea Roșie Vrancea și voi rămâne om de Cruce Roșie pentru totdeauna, indiferent dacă voi fi sau nu aleasă președinte, pentru că această organizație, cu voluntarii săi dedicați și valorile ei, sunt parte din mine!”, a spus Laura Breană, înainte de a afla rezultatul votului.

    Colega noastră, ziarista Laura Breană, este, de ieri, noul președinte al Filialei de Cruce Roșie Vrancea, și a fost votată în unanimitate, fără rezerve, de toată lumea. Anunțul candidaturii sale a fost o surpriză pentru toată adunarea, dar evident o supriză plăcută, ba chiar emoționantă atât pentru cei prezenți cât și pentru ea însăși. „Bravo!”, „Felicitări!”, „Foarte bine!”, „Minunat!”, „Vă citim articolele din Monitorul!”, „Toată admirația!” au fost vorbele care au izbucnit involuntar din toate părțile, în momentul în care Rodica Davidean, directorul Filialei vrâncene a instituției de caritate a făcut anunțul.
    Extrem de emoționată, Laura a spus celor prezenți cât de mult înseamnă pentru ea mișcarea de Cruce Roșie. „Sunt alături de Crucea Roșie Vrancea încă din 1998, când instituția însemna doar Rodica Davidean, alături de numai câțiva oameni, unii dintre ei aici, lângă noi: doamna Ioniță, doamna Constantinescu… Și desigur, minunata doamna doctor Șoană… Nicușor… Rând pe rând, alți și alți oameni de toate vârstele și toate profesiile au îngroșat rândurile, au dăruit voluntar, din timpul, experiența, buzunarul și mai ales din sufletul lor câte o bucățică, așa încât Crucea Roșie Vrancea să fie astăzi considerată cea mai activă și mai apreciată filială din țară. N-am să pot uita niciodată munca grea depusă de voluntari, dedicarea lor în folosul celor aflați în situații grele, disperate. N-am să uit prieteniile pe viață ce s-au legat aici, ce au ca temelie același crez – omenia… Am văzut cum s-au ridicat toate proiectele Crucii Roșii, am cunoscut oameni extraordinari care cu atâta dăruire, sacrificiu și omenie îngrijesc, de exemplu, vârstnicii din casele din județ… Chiar dacă voi fi sau nu aleasă președinte, eu voi rămâne mereu cu inima, cu sufletul, cu penița mea, cu tot ce pot face eu alături de Crucea Roșie, pentru că ea este parte din mine!”, a spus Laura Breană. 
    Jurnalist pe domeniul social la „Monitorul de Vrancea” din 1998, psiholog de profesie, Laura a inițiat numeroase Campanii de presă derulate de cotidianul nostru, și a reușit, prin articolele sale, să sensibilizeze vrâncenii care au sărit de fiecare dată în ajutorul celor greu loviți de soartă. Crucea Roșie Vrancea s-a implicat ori de câte ori a fost nevoie în aceste campanii care fie că au fost făcute pentru cazuri individuale, fie pentru comunități întregi, au avut mereu ca rezultat un pic… sau mai mult bine pentru cei necăjiți, bolnavi, singuri, neputincioși, victime ale violenței, ale dezastrelor naturale și așa mai departe… „Pentru mine, să fiu aleasă președinte al Crucii Roșii Vrancea este o mare onoare, și voi încerca să mă ridic la înălțimea realizărilor acestei organizații vrâncene, apreciate și recunoscute la nivel național și internațional. Toate acestea n-ar fi putut deveni însă realitate fără oamenii Filialei vrâncene, fără voluntarii de ieri și de azi, oameni de toate vârstele și toate profesiile cărora le port un profund respect, ca și doamnei director Davidean. Ei n-ar trebui să fie uitați niciodată, motiv pentru care intenționez ca la finalul mandatului meu de președinte, să le dau întâlnire într-o … carte pe care doresc foarte mult să o scriu: Povestea Crucii Roșii Vrancea”, a declarat Laura pentru „Monitorul de Vrancea”.
    Alina Gârleanu, până ieri vicepreședinte al Filialei vrâncene, i-a înmânat noului președinte ales, Laura Breană, alături de sincere felicitări, un cadou inspirat și delicat, cu însemnele Crucii Roșii, astfel încât să le aibă mereu alături.

   Suflu nou în structura de conducere a Crucii Roșii Vrancea

    Tot în cadrul Adunării Generale de ieri, au fost aleși și vicepreședinții Crucii Roșii Vrancea. Aceștia sunt Gheorghe Maghiaru, primarul comunei Garoafa și colonelul Jenică Lazăr, adjunct al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, cei doi fiind implicați în activitățile organizației de când la conducerea acesteia a venit Rodica Davidean. În Comitet au fost, de asemenea, aleși prin vot Valerică Zamfirescu, primarul comunei Slobozia Bradului, Bogdan Matișan-consilier local, Constantina Negoiță, Rodica Antal, dar și tineri care s-au alăturat Crucii Roșii ca voluntari, și care aduc un aer de prospețime și idei îndrăznețe pentru proiectele viitoare. Este vorba de Liliana Sandu, vicepreședinta Filialei Vrancea a Asociației Educatoarelor, Corina-Mihaela Cazaciuc, Daniela Ivan din cadrul DGASPC Vrancea și profesorul de limba română la Colegiile „Al.I.Cuza” și Economic, Elena Manole.
    Un moment emoționant l-a constituit retragerea din toate funcțiile a Alinei Gârleanu, care a dorit să rămână implicată doar în partea de executiv. „Aceasta a fost decizia mea de acum. Nu spun că poate pe viitor nu voi mai reveni. Oricum, Crucea Roșie e mereu aici, în inima mea”, a spus Alina.

   SMS de rămas bun de la fostul președinte

    La Adunarea Generală de ieri a Crucii Roșii Vrancea au fost prezenți reprezentanți ai subfilialelor din județ, voluntari, primari, reprezentanți ai Clubului Seniorilor și ai caselor rezidențiale ale instituției. „Marele” absent a fost Neculai Ionescu, fostul președinte care înainte de ora la care a avut loc evenimentul, a transmis un mesaj pe telefonul directorului Rodica Davidean, ca s-o felicite și să se scuze. Mesajul a fost citit în plen de aceasta. Iată ce a transmis, după patru ani de președinție, fostul președinte: „Îmi pare rău, nu cred că pot ajunge la adunarea generală. Sunt la Constanța, cu un proiect. Faceți vă rog oficiul de a le mulțumi tuturor celor din Crucea Roșie Vrancea că mi-au oferit privilegiul de a fi președintele Crucii Roșii Vrancea. Mult succes noului președinte, membrilor nou aleși, salariaților cât și voluntarilor. Vă felicit pentru tot ce faceți”.

   „Mulțumesc!”

    Rodica Davidean a mulțumit tuturor celor care au fost alături de Crucea Roșie din 1998 și până în prezent, oameni cărora le poartă același respect și recunoștință, indiferent de modul în care s-au implicat în activitățile organizației. „Le mulțumesc tuturor! În 1998 eram doar doi, trei… acum suntem mulți, sute de voluntari! M-am bucurat că în toți acești ani am putut sprijini parte din viața unor tineri, care au făcut aici, la Crucea Roșie, o „școală de formare”. Mulțumesc celor din filiale și subfiliale, tuturor care au dăruit din timpul lor. Pentru că să știți că cel mai valoros lucru pe care-l poate dărui un om este timpul”, a declarat Rodica Davidean.

18 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?