Tinerii, invitați să participe la concursul național de dezbateri educaționale

0
439



Tinerii vrânceni, care au bune abilități oratorice, se pot înscrie la faza județeană a concursului „Tinerii dezbat”. Înscrierile se pot face până pe 7 aprilie, completând formularul online, disponibil pe site-ul www.tineriidezbat.ro. Etapa județeană va avea loc în perioada 8-10 aprilie 2015, iar rezultatele vor fi anunțate pe 20 aprilie. Pe 25-26 aprilie vor avea loc seminarii de formare a profesorilor coordonatori, iar în perioada 30-31 mai va avea loc etapa regională, urmând ca în perioada 12-14 iunie să aibă loc etapa națională, la Miercurea Ciuc.
Potrivit site-ului www.tineriidezbat.ro, acest concurs național de dezbateri educaționale „contribuie la formarea, dezvoltarea și exersarea competențelor și atitudinilor social-civice democratice, necesare tinerei generații pentru participarea activă la viața socială. Diferențele principale între dezbaterile generale din societate și dezbaterile educaționale sunt structura formală, restrângerea temei aflate în discuție și caracterul de competiție. Practica dezbaterilor îi pregătește pe tineri să acționeze și să participe inteligent în viața socială, să investigheze și să analizeze probleme importante ale lumii contemporane, să fie critici și constructivi în abordările asupra unui subiect”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here