Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

GALERIE FOTO: „Marşul Tăcerii“ pe străzile din Panciu


„Ora Pământului” a fost marcată la Panciu, sâmbătă, prin organizarea evenimentului „Marșul Tăcerii”, o plimbare simbolică nocturnă, prin intermediul căreia participanții s-au solidarizat cu toți cei care iubesc mișcarea în aer liber și care sunt în permanență dispuși să dăruiască din propria lor energie pentru protejarea mediului.
La invitația lansată de primarul Iulian Nica au răspuns peste 100 de persoane – elevi și profesori de la Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza”, Liceul Teoretic „Ioan Slavici” și Clubul „ECO MED” Panciu, dar și locuitori ai orașului – care au ignorat vremea nefavorabilă și au parcurs traseul propus de organizatori, în intervalul orar 20.30 – 21.30, când iluminatul public a fost oprit, ca urmare a celebrării „Orei Pământului 2015”.
„Marșul Tăcerii” din data de 28 martie 2015 a constituit finalul campaniei derulate pe parcursul săptămânii trecute, care a avut ca obiectiv conștientizarea populației asupra impactului negativ pe care îl are asupra mediului consumul necontrolat de resurse energetice. Campania a fost derulată, în parteneriat, de Primăria Orașului Panciu, Casa Orășenească de Cultură, Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza”, Liceul Teoretic „Ioan Slavici” și Clubul „ECO MED” Panciu. Aceasta a inclus activități pe teme de mediu, acțiuni de conștientizare și de promovare a evenimentului „Ora Pământului 2015” în rândul cetățenilor, prin intermediul pliantelor, dar și prin inițierea unui eveniment dedicat „Orei Pământului” pe pagina de Facebook a Primăriei Orașului Panciu.
Primarul orașului Panciu, Iulian Nica, consideră că manifestările dedicate „Orei Pământului 2015” au reprezentat un succes pentru comunitatea locală și a mulțumit tuturor celor care au făcut posibilă această reușită. „Doresc să le mulțumesc tuturor celor care, sâmbătă seară, au fost alături de mine și de întreaga echipă de organizare a Orei Pământului, chiar dacă anul acesta vremea nu a ținut cu noi. Mă bucur că am avut participanți de toate vârstele, care au ignorat ploaia torențială și au făcut ca acest marș să fie un succes. Împreună, am dovedit că suntem capabili să ne adaptăm oricăror condiții meteorologice și să realizăm ceea ce ne-am propus – să demonstrăm că iubim mișcarea în aer liber și că suntem în permanență dispuși să dăruim din propria noastră energie pentru protejarea mediului”, a afirmat Iulian Nica.
Primarul orașului Panciu a ținut să le mulțumească și locuitorilor care au stins lumina în propriile locuințe. „Le mulțumesc și celor care au acceptat ca, în intervalul orar 20.30 – 21.30, când iluminatul public a fost întrerupt, să stingă luminile și în propriile locuințe. Totodată, țin să le mulțumesc tuturor instituțiilor care s-au implicat, alături de Primăria Orașului Panciu, în organizarea manifestărilor derulate, cu prilejul «Orei Pământului», pe parcursul întregii săptămâni – Casa Orășenească de Cultură, Liceul Tehnologic «Al. I. Cuza», Liceul Teoretic «Ioan Slavici» și Clubul «ECO MED» Panciu. Nu în ultimul rând, le mulțumesc Poliției Orașului Panciu și Grupei de Jandarmi Panciu, care ne-au sprijinit prin acțiuni de menținere a ordinii publice și a siguranței cetățenilor, pe parcursul desfășurării «Marșului Tăcerii». Încă o dată, am dovedit că suntem uniți, că știm care este importanța păstrării unui mediu curat, nepoluat și că ne pasă atunci când acesta este agresat de care nu iubesc frumusețile naturii”, a declarat primarul orașului Panciu, Iulian Nica.
La Adjud, reprezentanții administrației publice locale, împreună cu liceeni, elevi, cadre didactice și nu numai, au organizat o alergare nocturnă și o plimbare la lumina lumânărilor prin Parcul Municipal Adjud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?