Copilotul avionului Airbus A320 al companiei Germanwings, suspectat că a provocat intenționat prăbușirea aparatului de zbor în Alpii francezi, a ascuns că era bolnav și că trebuia să fie în concediu medical inclusiv în ziua accidentului, a anunțat vineri Parchetul din Düsseldorf, în timp ce cea mai vehiculată ipoteză este aceea că tânărul avea probleme psihice, relatează AFP și Reuters.
Anchetatorii au găsit la domiciliile sale „adeverințe de concediu medical rupte” și care vizau de asemenea și „ziua faptelor”, a explicat, într-un comunicat, Parchetul din Düsseldorf (vestul Germaniei), fără a preciza natura bolii. „Au fost confiscate documente medicale care indică o boală și un tratament recomandat de medici”, au mai spus procurorii din Düsseldorf, orașul unde locuia copilotul și unde trebuia să ajungă avionul care a decolat de la Barcelona. „Faptul că există note medicale care spun că nu era în capacitate de a lucra, printre alte lucruri, și care au fost găsite rupte, fiind recente și vizând inclusiv ziua faptelor, susține ipoteza bazată pe examinarea preliminară conform căreia persoana în cauză le-a ascuns angajatorilor și colegilor informația că era bolnavă”, a mai indicat Parchetul. Potrivit procurorilor, documentele au fost găsite în urma perchezițiilor la locuințele copilotului Andreas Lubitz din Düsseldorf și Montabaur.
Cotidianul Tagesspiegel scrie însă că tânărul era sub supraveghere pentru depresie de către Spitalul Universitar din Düsseldorf. În urmă cu șase ani, în timp ce se pregătea să devină pilot, Andreas Lubitz a suferit o depresie gravă, a dezvăluit cotidianul Bild, pe baza unor documente oficiale la care a avut acces. Pilotul, original din liniștitul orășel Montabaur, în vestul Germaniei, era supus de atunci unei monitorizări ‘medicale speciale și periodice’, a adăugat cotidianul citat.
Bild a precizat că aceste informații au fost transmise de către Lufthansa, compania-mamă a Germanwings, autorității germane de supraveghere a transportului aerian (Luftfahrtbundesamt, LBA). Patronul companiei Lufthansa, Carsten Spohr, a indicat joi că Andreas Lubitz își întrerupsese ”pentru un anumit timp” cursurile de pilotaj începute în anul 2008, fără a oferi alte explicații. Ulterior, pregătirea a fost reluată, iar Andreas Lubitz a început să zboare pe modelul Airbus A320 în anul 2013.