Cununiile civile ar putea să fie oficiate în Biserică. Mai mulți parlamentari UDMR vor să permită preoților să joace și rolul ofițerului de stare civilă, pentru ca tinerii căsătoriți să făcă economie de bani.
Inițiatorii spun că Biserica Ortodoxă este de acord cu această schimbare. Legea a fost discutată, luni, la Senat, în comisie. Åase deputați și senatori UDMR au propus în Senat o nouă lege prin care preoții au posibilitatea să oficieze și cununia civilă, tot în biserică, înainte de slujba religioasă. În aceste condiții, tinerii însurăței nu vor mai fi nevoiți să treacă pe la Primărie în ziua nunții. Conform legislației în vigoare, ofițerii de stare civilă sunt șefii misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare de carieră ale României, comandanții de nave și aeronave, scrie obiectiv.info. În toate cazurile, căsătoria civilă se încheie obligatoriu înainte de celebrarea căsătoriei religioase și numai într-un lăcaș de cult al unui cult recunoscut de stat.
Într-un comunicat remis de Biroul de presă, Patriarhia Română susține că nu a fost consultată cu privire la această inițiativă legislativă.
„Referitor la informațiile apărute în mass-media despre Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă precizăm:
Inițiatorii acestui proiect legislativ referitor la oficierea cununiilor civile în locașurile de cult nu s-au consultat oficial niciodată cu Biserica Ortodoxă Română, așa cum în mod eronat se precizează în presă. Până în acest moment, la Patriarhia Română nu a fost depusă nici o solicitare pentru exprimarea unui punct de vedere oficial al Sfântului Sinod referitor la această inițiativă legislativă.
În plus, având în vedere că acest proiect de lege vizează toate cultele religioase din România, considerăm că această problemă trebuie discutată în vederea formulării unui punct de vedere comun de către Consiliul Consultativ al Cultelor din România.”