Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

O tânără polițistă din Vrancea și-a impresionat colegii de la Bacău şi a ajuns la ştirile ProTV


O tânără polițistă din Focșani, Didina Roiniță, în vârstă de 24 de ani, care își desfășoară activitatea la IPJ Bacău-Serviciul Criminalistic, s-a făcut repede remarcată în rândul colegilor, care spun despre ea că are un spirit de observație „un pic mai ascuțit”. Într-o știre difuzată de postul ProTv se arată că la scurt timp după începerea activității la IPJ Bacău, polițista a ajuns să conducă o cercetare la fața locului. „Am avut curajul să o lăsam singură la fața locului, chiar după  un timp destul de scurt de la terminarea Academiei. Și chiar a avut succese în activitate în ceea ce privește identificarea urmelor la fața locului”, a spus comisarul șef Eugen Goldan pentru postul ProTv.
    Un alt coleg al polițistei a precizat că „se descurcă foarte bine și sunt locuri unde are un spirit de observașie un pic mai ascuțit tocmai pentru că e femeie și are atenție către detalii”, a spus Cătălin Apreotesei, ofițer criminalist.
    Tânăra polițistă a precizat și ea că „am fost tratată cu respect și atât, cât îți faci treaba cum trebuie, ca la carte, nimeni nu are nimic cu tine, ba chiar am primit laude”, a spus Didina.
    Ofițerul de poliție a mai precizat pentru ProTv că nu ar fi făcut cu atâta pasiune nici o altă meserie. Vrea să le demonstreze tuturor că poți face orice în viață dacă ai voință și încredere în forțele proprii.
    Subinspector Didina Roiniță nu este singura femeie polițist, care desfășoară astfel de activități, femeile făcându-și loc în cadrul tuturor serviciilor. Și la IPJ Vrancea au fost polițiste care și-au desfășurat activitatea la Serviciul Criminalistic și chiar la Serviciul pentru Acțiuni Speciale.

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?