Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Cinci echipe de fotbal merg mai departe la cupa Coca Cola


Cinci echipe de fotbal băieți s-au calificat și merg mai departe la Cupa Coca Cola 2015, care a debutat sâmbătă la nivelul județului Vrancea. În urma meciurilor disputate, s-au calificat echipele de la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Colegiul Economic „Mihai Kogălniceanu”, Liceul Pedagogic „Spiru Haret” și Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia”, toate din Focșani. Competiția de fotbal în sală, care este cea mai mare la nivel național, reunește anual mii de participanți și suporteri, uniți de pasiunea pentru sportul cu balonul rotund. Cele mai bune două echipe, de fete și băieți, vor deveni campioane naționale la fotbalul în sală. Competiția sportivă va aduna la start 25 de județe și Municipiul București, fiind organizată în cadrul unui protocol de colaborare încheiat între Ministerul Educației și Cercetării Åžtiințifice, SC Coca Cola România SRL și Convergent Media SRL.     Competiția are ca primă etapă faza pe județ, după care câștigătoarele de la județ merg la regiune, iar cele de la regiune la faza pe țară. Anul acesta, echipele câștigătoare de la fete și băieți vor merge într-un cantonament în Franța. Din județul Vrancea s-au înscris 14 echipe, dintre care două sunt de fete, după cum urmează: două ale Liceului Teoretic „Emil Botta” Adjud, câte una de fete și băieți, profesor Emil Dumitru, Colegiul Economic „Mihai Kogălniceanu” Focșani – profesor Radu Bulancea, Liceul Pedagogic „Spiru Haret” Focșani – profesor Constanța Călțun, Liceul Teoretic „Simion Mehedinți” Vidra – profesor Marius Zaharia, Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu – profesor Constantin Anicăi, Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia” Focșani – profesor Daniel Dumitru Manole, Liceul cu Program Sportiv Focșani – profesor Daniel Bănică, Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani – profesor Stănel Saragea, Liceul Teoretic „Grigore Gheba” Dumitrești cu o echipă de fete și una de băieți – profesori Aurel Åželaru și Andrei Pioară, Colegiul Tehnic „Gheorghe Balș” Adjud – profesor Marian Drăghici, Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” Odobești – profesor Vasile Tătaru și Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focșani – profesor Petru Ittu.
    Potrivit datelor furnizate de organizatori, pentru astăzi este programat începând cu ora 15.00 la Sala de Sport de la Colegiul Alexandru Ioan Cuza Focșani, meciul dintre Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani și Liceul Teoretic „Emil Botta” Adjud. Anul acesta, deoarece s-au înscris două echipe de fotbal fete, respectiv Liceul Teoretic „Grigore Gheba” Dumitrești și Liceul Teoretic „Emil Botta” Adjud, acestea vor juca direct finala pe județ, meciul fiind programat tot la Colegiul Cuza, începând cu ora 10.00.
    Programul competiției este următorul: faza pe județ până pe 10 aprilie, faza regională în 4 regiuni din țară între 25 aprilie – 10 mai și finala, care va avea loc la București, în perioada 22 – 24 mai. La nivelul județului Vrancea, competiția sportivă este coordonată de Ionel Ambrosie, inspector școlar de educație fizică și sport în cadrul ISJ Vrancea și Aurel Șelaru, reprezentant Coca Cola. De menționat este faptul că arbitrajul este asigurat de Asociația Județeană de Fotbal Vrancea, iar asistența medicală de Åžcoala Postliceală Sanitară de Stat „Hipocrate” din Focșani. Cât privește celelalte meciuri, organizatorii au spus că cel mai probabil se vor desfășura sâmbătă, 21 martie, însă mai sunt câteva detalii de pus la punct.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?