Un bărbat din comuna Movilița a găsit în grădină, în timpul unor lucrări agricole, două grenade. Imediat, el a sistat lucrările și a sunat la 112, iar la locuința sa au ajuns pirotehniștii de la ISU Vrancea, care au ridicat cele două grenade și au verificat zona pentru a vedea dacă nu mai sunt și alte elemente de muniție rămasă neexplodată. „Două grenade explozive au fost ridicate de pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea de pe teritoriul comunei Movilița, în cursul zilei marți, 10 martie a.c. Acestea au fost descoperite de C.S. în grădina proprie, în timpul lucrărilor agricole. După cercetarea zonei în vederea identificării altor elemente similare, specialiștii pirotehniști au ridicat cele două grenade și le-au transportat în condiții de siguranță la depozitul amenajat în vederea distrugerii ulterioare”, a transmis căpitan Cristina Duță, ofițerul de presă al ISU Vrancea.
Tot marți s-a intervenit și pentru stingerea a două incendii. În jurul orei 08.40, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Gugești a intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu ce se manifesta la acoperișul unei locuințe. Ca urmare a intervenției rapide, flăcările nu s-au propagat la întregul imobil. Astfel, a ars acoperișul în jurul coșului de fum pe o suprafață de aproximativ 4 metri pătrați, iar în urma verificărilor făcute s-a stabilit că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de coșul de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile.
În cursul aceleiași zile, în jurul orei 13.40, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Jariștea a intervenit la stingerea unui incendiu în satul Vărsătura, izbucnit la proprietatea lui C D. Cel mai probabil din cauza unui sistem de încălzire amplasat necorespunzător față de materiale combustibile a ars acoperișul locuinței pe o suprafață de circa 25 metri pătrați.
De asemenea, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Mărășești a intervenit la stingerea unui incendiu de vegetație uscată care se manifesta pe o suprafață de 250 mp pe marginea Drumului Național 2 – E 85, în dreptul localității Mărășești.
Și paramedicii de pe echipajele SMURD au intervenit pentru soluționarea a 13 situații medicale de urgență. Printre cele mai frecvente motive pentru care au fost solicitate echipajele SMURD se regăsesc probleme respiratorii și diferite traumatisme. Paramedicii din cadrul ISU Vrancea au intervenit în municipiul Focșani, cât și în comunele Câmpineanca, Câmpuri, Movilița, Nereju, Pufești, Tulnici și Valea Sării, acționând pentru acordarea primului ajutor calificat și transportul pacienților la spital, unde au fost preluați de medicii de gardă din cadrul structurilor de primire urgențe ale spitalelor din Focșani, Panciu și Vidra.