Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Primarii PNL-PDL refuză să le ofere oamenilor alimentări cu apă şi canalizare


Cinci primării vrâncene refuză să adere la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Vranceaqua, deși localitățile respective sunt prinse în proiectul regional „Extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în județul Vrancea-etapa II-a”, cunoscut și sub numele de Vranceaqua-2. Este vorba de primăriile din localitățile Movilița, Biliești, Păunești, Ciorăști și Soveja. Primarul comunei Soveja, Costică Ciolan, a precizat că aderarea va avea totuși loc.

    Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, solicită primarilor din localitățile Movilița, Biliești, Păunești, Ciorăști și Soveja ca până la finele lunii martie a.c. să aprobe la nivelul consiliilor locale proiectele de hotărâre privind aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Vranceaqua. Într-o adresă semnată de Marian Oprișan în calitate de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Vranceaqua se arată că localitățile mai sus menționate sunt incluse în master planul regional și respectiv proiectul Vranceaqua 2.
    În adresă se mai arată că România trebuie să își îndeplinească angajamentele de mediu asumate prin Tratatul de Aderare, Programul Operațional Sectorial „Mediu” (2007 – 2013) și Programul Operațional Infrastructura Mare ( POIM 2014 – 2020). „În vederea conformării la acest «acquis» comunitar, vă informăm că unitatea administrativ teritorială pe care o reprezentați este inclusă în Master Planul regional, respectiv în viitorul proiect regional «Extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în județul Vrancea-etapa II-a», proiect ce se află în faza de elaborare a Studiului de Fezabilitate (SF). Termenul de finalizare, de către consultant, a SF-ului este sfârșitul lunii aprilie 2015”, se arată în adresă.  
  Marian Oprișan le explică celor cinci edili că pentru a putea accesa aceste fonduri, conform cerințelor POIM, beneficiarii fondurilor europene sunt aceste asociații prin Operatorii Regionali de Apă. „Având în vedere cele mai sus menționate vă rugăm respectuos ca până la finele lunii martie 2015 să ne transmiteți hotărârea consiliului local privind aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „VRANCEAQUA”. În cazul în care nu veți transmite această hotărâre până la data menționată, UAT-ul pe care-l conduceți nu va putea fi inclus în Studiul de Fezabilitate, respectiv în Aplicația de Finanțare din POIM, deci localitatea dumneavoastră nu va putea beneficia de investiții cu finanțare din cadrul acestui program”, se arată în finalul adresei remise celor cinci primării și semnate de președintele Marian Oprișan.

    Primarii PNL-PDL refuză să le ofere oamenilor alimentări cu apă

    Primarii PNL-PDL din localitățile Movilița și Păunești au invocat că oamenii din comunele pe care le conduc nu vor ca sistemele de alimentare cu apă să fie date în administrarea CUP SA Focșani și că acesta ar fi motivul pentru care nu vor să adere la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Vranceaqua. Asta chiar dacă susțin că au nevoie de sisteme de canalizare și că știu că Uniunea Europeană a stabilit că beneficiarii fondurilor europene sunt aceste asociații prin Operatorii Regionali de Apă.
    Primarul comunei Păunești, Gheorghe Popa a declarat că nu poate transfera sistemul de alimentare cu apă al comunei către societatea CUP SA deoarece oamenii din localitate nu vor acest lucru. Acesta a motivat că sistemul este perfect funcțional iar apa de calitate foarte bună. Popa spune că în schimb își dorește foarte mult să realizeze sistemul de canalizare prin proiectul Vranceaqua-2. „Nu pot să trec alimentarea cu apă a comunei Păunești la CUP. Alimentarea cu apă a fost făcută în 1973 de către oameni, prin zile muncă. Avem o apă foarte bună din punct de vedere calitativ, un sistem de alimentare bine pus la punct, cu două stații de clorinare. Avem cea mai bună apă din Vrancea și cetățenii comunei vor ca acest sistem de alimentare cu apă să rămână al comunei. În schimb ne dorim să realizăm un sistem de canalizare prin  proiectul Vranceaqua, dar apa nu mă lasă locuitorii comunei să o trec la CUP”, a afirmat primarul comunei Păunești, Gheorghe Popa.
    De aceeași scuză s-a folosit și primarul comunei Movilița, Cristian Corneliu, care susține că plenul Consiliului Local este cel care a respins proiectul de hotărâre privind aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Vranceaqua, susținând că aceasta este voința cetățenilor. „Proiectul de hotărâre privind aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Vranceaqua a fost respins de plenul consiliului local care nu dorește ca acest sistem de alimentare cu apă, construit prin OUG 7, să fie dat în administrarea CUP-ului. Noi nu avem nimic împotrivă să se realizeze proiectul de canalizare și acesta să fie trecut în administrarea și gestiunea CUP care implementează acest proiect, dar oamenii nu vor să predăm alimentarea cu apă CUP-ului”, a spus primarul comunei Movilița, Cristian Corneliu.

   Soveja va adera la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Vranceaqua

    Singurul primar care a susținut că localitatea sa va adera la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Vranceaqua a fost primarul comunei Soveja, Costică Ciolan. Acesta a declarat că această aderare va fi votată în cadrul ședinței Consiliului Local de luna aceasta. „Am purtat discuții atât cu oamenii din comună cât și cu consilierii locali cărora le-am explicat importanța celor două proiecte, de alimentare cu apă și canalizare și cu toții au fost de acord să aderăm la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Vranceaqua. Urmează ca în ședința de luna aceasta să aprobăm proiectul de hotărâre de aderare la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Vranceaqua”, a spus primarul Costică Ciolan.
    Primarii comunelor Biliești și Ciorăști nu au putut fi contactați pentru a li se consemna punctul de vedere.

   „Nu condiționăm predarea sistemelor de alimentare cu apă la CUP”

    Contactat de reporterii noștri, directorul general al CUP, Gheorghe Vasilescu, a declarat că în acest moment nu este condiționată în nici un fel predarea sistemelor de alimentare cu apă la operatorul regional, ci doar aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Vranceaqua pentru a putea realiza proiectul. „Noi nu condiționăm în nici un fel predarea sistemelor de alimentare cu apă la operatorul regional CUP, ci doar aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Vranceaqua. Fără aderarea la această asociație proiectul cunoscut sub numele Vranceaqua-2 nu poate fi implementat la nivelul acelor localități. Este vorba doar de prevederi legale”, a precizat Gheorghe Vasilescu.

     Consiliul Județean pregătește proiectul Vranceaqua-2

    Consiliului Județean Vrancea împreună cu Compania de Utilități Publice Focșani au în acest moment în derulare proiectul „Asistență tehnică pentru pregătirea proiectului regional «Extinderea și modernizarea sistemului de apă și canalizare în județul Vrancea, etapa a II-a»”. Valoarea acestui proiect este de aproximativ 20 milioane de lei. Proiectul mai sus menționat face parte din proiectul mai amplu denumit generic Vranceaqua 2, care are o valoare de peste 109 milioane de euro+TVA. În cadrul acestui proiect se va reactualiza Master Planul, vor fi elaborate studii de fezabilitate, va fi realizată analiza cost – beneficiu și va fi realizat un studiu de impact asupra mediului. De asemenea, va fi realizată toată documentația de  atribuire pentru toate contractele de lucrări, dar și proiectele tehnice și detaliile de execuție pentru contractele de lucrări. Aplicația de Finanțare va fi elaborată în vederea obținerii fondurilor europene din etapa de programare 2014 – 2020 pentru investiții în sectorul apei și canalizării aferente localităților cu peste 2000 locuitori, în 38 de localități, orașele Odobești și Panciu și municipiul Focșani. Studiul de fezabilitate vizează cele două componente, respectiv alimentare cu apă și canalizare. La alimentarea cu apă vor fi introduși 20,5 kilometri de conducte de aducțiune și aproximativ 156 kilometri de rețele de transport și distribuție. Pentru partea de canalizare vor extinse și reabilitate 4 stații de epurare în localitățile Gugești, Sihlea, Lepșa-Greșu, Păunești și vor fi realizați aproximativ 416 kilometri de rețele de canalizare.

   Vranceaqua-2, apă și canalizare pentru alte 38 de  comune

    În cadrul acestui proiect au fost incluse 38 de localități din județul Vrancea cu peste 2000 de locuitori, care trebuie să se conformeze la normele de mediu până în anul 2018. Este vorba despre Focșani, Cîmpineanca, Golești, Vînători, Biliești, Ciorăști, Gologanu, Măicănești, Milcovul, Nănești, Răstoaca, Suraia, Tătăranu, Vulturu, Cotești, Slobozia Ciorăști, Cîrligele, Odobești, Jariștea, Broșteni, Bolotești, Vîrteșcoiu, Panciu, Străoane, Fitionești, Movilița, Gugești, Dumbrăveni, Urechești, Popești, Bordești, Sihlea, Tîmboiești, Slobozia Bradului, Obrejița, Soveja, Păunești, Ruginești, Adjud, Mărășești, Lepșa -Greșu. Lucrările din cadrul proiectului „Dezvoltarea sistemelor de apă și canalizare” prevăd în special introducerea sistemului de canalizare în localitățile vizate. De asemenea, au fost prevăzute și lucrări de îmbunătățire a sistemelor de alimentare cu apă din localități, acolo unde au fost semnalate deficiențe. Lucrările sunt prognozate să fie finalizate în 2018.   

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?