Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Peste 11 mii de țigarete, găsite în casele a doi bătrâni din Măicăneşti


Doi bătrâni din comuna Măicănești s-au trezit ieri dimineață cu poliția peste ei. Asta pentru că oamenii legii au efectuat două percheziții la locuințele celor doi, un bărbat de 72 de ani și o femeie de 76 de ani, întrucât existau informații că aceștia au în imobile țigarete. În urma perchezițiilor, de la locuințele celor doi au fost ridicate peste 11 mii de țigare, ce urmau a fi comercializate pe raza localității. Se pare că țigările nu ar aparține bătrânilor, ci unor rude mai tinere ale acestora, polițiștii urmând să stabilească în urma anchetei proveniența acestora, dar și cine le-a adus în casele celor doi septuagenari.
    Polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere, desfacere și vânzare de bunuri și mărfuri ce sunt plasate sub regim vamal.  „La  data  de 11 martie a.c., polițiștii din Nănești, au efectuat două  percheziții la domiciliile  lui  D. Anghel  de 72 ani și  F. Angela de 76 de ani, ambii  din comuna Măicănești,  ocazie  cu  care  au  fost  găsite  și  ridicate  un număr de 11.460 țigarete de  diferite mărci. În urma documentării activității infracționale, polițiștii au stabilit faptul că cei doi comercializau ilicit țigările pe raza localității. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere, desfacere  și vanzare  de bunuri  și  mărfuri  ce sunt  plasate  sub  regim vamal”, a precizat subcomisar Bogdan Toader, ofițerul de presă al IPJ Vrancea.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?