Simona Halep este singura jucătoare din 2015 care a reușit să câștige două turnee: Shenzhen și Dubai. Mai mult, românca pare singura din noua generație care să confirme. Obiectivul numărul unu al începutului de an pentru Simona Halep era Australian Open, acolo unde în 2014 reușea să ajungă până în sferturile de finală (învinsă, în două seturi, de Cibulkova). Românca crescuse mult în joc în ultimele luni, dar și din punct de vedere al experienței.
Finalele de la Roland Garros și Turneul Campioanelor, dar și semifinala de la Wimbledon o transformaseră într-o certitudine, iar așteptările erau extrem de mari. Probabil din acest motiv eliminarea prematură a numărului trei mondial la Melbourne a creat o imagine ușor falsă a Simonei, mai ales în România. E adevărat, aceasta a fost învinsă fără drept de apel în sferturi la Antipozi de Makarova, dar cel mai probabil a fost vorba doar de o zi nefastă, pe care orice mare campion poate să o aibă.
Altfel, Halep rămâne singura jucătoare din lume care în 2015 a reușit să câștige două turnee majore: Shenzhen (după o finală cu Timea Bacsinszky, scor 6-2, 6-2) și Dubai (ultim act contra Karolinei Pliskova, scor 6-4, 7-5). În plus, Simona a pierdut un singur meci într-un turneu WTA în 2015, cel mai sus amintit, contra Makarovei, astfel că cei care încercau după Australian Open să vorbească despre o prăbușire a sportivei noastre nu au prea multe argumente.