„Cel mai mult îmi doresc sănătate… Și un telefon ca să sun la mama când sunt plecat și nu mai pot… Și o bicicletă, să nu mai obosesc așa tare”, a îndrăznit să spună Daniel, după îndelungi insistențe. Trupul lui destul de bine făcut contrastează puternic cu privirea timidă, de o tristețe dezarmantă, amestecată cu o suferință nedreaptă chiar și pentru un om mare.
A fost, odată, un copil vesel. A fost un puști plin de viață, căruia îi plăcea să alerge, să se joace, să se bucure de întâlnirea de fiecare zi cu colegii de la școală și să urce-n fugă, hârjonindu-se cu ceilalți pici, până la el acasă. A fost așa până acum doi ani când, fără de veste, a început să se simtă rău. A început să i se pună negru-n fața ochilor când, din senin, îl sfârtecau durerile de burtă. Când simțea că piciorușele sale de băiețel, atunci în vârstă de doar 9 ani, nu-l mai țineau până acasă. Și când tot mai des, a început să se trezească în toiul nopții cu patul ud sub el… „L-am dus, bine-nțeles, la spital la Focșani. De acolo ne-a trimis de urgență cu el la Spitalul «Marie Curie» din București. I s-a depistat diabetul și a fost trecut direct pe insulină. Câte patru pe zi. Am aflat că trebuie să-i cântăresc mâncarea, că nu are voie să mănânce anumite alimente, că trebuie să aibă șase mese pe zi, că trebuie să-i măsor glicemia mereu, s-o notez într-un caiet… Azi, de exemplu, a avut 322 glicemie. Dar a făcut și 400, și 600 a avut, am crezut că moare, dar s-a văzut că-l iubește Dumnezeu…”, a spus Julieta, mama lui Daniel.
Neștiind pe nimeni din familia lor cu astfel de afecțiune, părinții băiețelului au acceptat cu mare greutate că viața lui nu va mai fi niciodată la fel. Dar totuși, s-au obișnuit. Au încercat să respecte la miligram indicațiile doctorului în ce privește alimentația și nu s-au abătut o clipă de la procedurile necesare în această situație. Ca să-i facă primele injecții, Julieta a trecut prin toate stările sufletești posibile. Nu e ușor să-ți înțepi propriul copil, mai ales pentru o femeie simplă, care până la Daniel nu s-a mai confruntat vreodată cu o astfel de situație. Încetul cu încetul s-a obișnuit. Cel care pare să nu se fi obișnuit nici acum este, din păcate, însuși Daniel. „Mama îmi face injecțiile. Ori în brațe ori în picioare, în coapse. Mi s-au umflat amândouă locurile unde sunt înțepături la mâini”, spune sărăcuțul, și chiar își dezgolește brațele, să ne convingem… Toți ai casei îl privesc cu compasiune. Iar bunica lui ne face să ne înghețe sângele în vene: „Știți de câte ori zice că vrea să moară..?”.
„Aveam ajutor social, dar ni l-au tăiat”
Familia lui Daniel trăiește așa cum trăiesc aproape 300 de familii din comuna Chiojdeni. În sărăcia întinsă atât cât se poate din ajutorul social și din alocațiile celor doi copii: Daniel, care primește 84 de lei, plus încă 68 de lei pentru că e încadrat în grad de handicap, și din cea a frățiorului său de doar 6 ani, care primește 42 de lei. Numai că luna trecută, când s-a dus să încaseze cei 400 de lei cuveniți ca ajutor social pe ianuarie a.c., Julieta a intrat în disperare. Acesta nu i-a mai fost dat.
Înțelegând clar că fără acei bani nu-și va mai putea hrăni nici cât înainte copilul bolnav de diabet, femeia zice că s-a dus glonț la primărie. „Acolo, domnul viceprimar mi-a zis că nu poate să-mi dea niciun ban pe luna ianuarie, pentru că soțul meu a fost găsit pe calculator că a plecat din țară în noiembrie. Dar când s-a întors nu l-a mai găsit calculatorul? Că a plecat pe 27 noiembrie anul trecut și în decembrie s-a întors, că n-a găsit nimic de muncă pe acolo și a stat ca vai de capul lui! Și de muncit am muncit eu orele alea care trebuiau muncite! Dar nu se gândesc cei de la primărie că eu am copilul ăsta bolnav? Acum și-a reînnoit dosarul de ajutor bărbatu-meu, dar până la sfârșitul lui martie din ce să trăim? Că dacă ne ducem la muncă iar ne taie ajutorul, întrebați pe toată lumea din comună!”, a explicat, necăjită, Julieta.
Ca să poată asigura cele necesare alimentației lui Daniel, dar și a celorlalți din casă, femeia spune că a făcut o grămadă de datorii la magazinul din sat. Dar ceea ce zice că este mai grav, e că din lipsă de bani nu s-a putut duce cu băiatul, pe 16 februarie, la medicul curant de la Focșani, și nu va putea merge cu el nici la Spitalul „Cantacuzino”, unde a fost programat luna aceasta pentru analize amănunțite. „Un drum pentru amândoi până la Focșani costă, dus-întors, 48 de lei. De unde, dacă n-am mai primit ajutorul? Până la București nu mai spun cât costă, plus că trebuie să avem ceva bani la noi… Pe Daniel l-au găsit pe lângă diabe, și cu o gastrită declanșată pe sistem nervos, iar diabetul i-a afectat deja picioarele, ochii… trebuie să merg cu el la control și la analize mereu! La asta nu se gândesc cei de la Primărie? E un caz special aici, ei nu văd? Cum să trăim două luni fără bani? Dacă nu aveam problema asta cu Daniel nu mă văitam, dar așa, din ce să-i cumpăr carne și ce are voie el să mănânce?„, a spus biata femeie.
La ora vizitei noastre, soțul femeii era plecat la muncă cu ziua, să câștige cât de cât niște bani care să-i mai scoată din necaz. „Dar ca să muncești cu ziua trebuie să ai grijă să nu afle primăria că iar te taie de la ajutor! E și normal să mergem la muncă, doar nu poți trăi numai cu ajutorul social! Numai că nici să rămâi fără ajutor, cum au rămas încă 40 de familii de aici de la noi, nu-i bine. Că nu poți câștiga din munca cu ziua cât să trăiești, și aici în zonă nu ai unde să te angajezi”, a mai spus femeia.
„Nu pot să fac abatere de la lege”
Contactat de reporterii noștri, viceprimarul comunei Chiojdeni, Constantin Grigore, a spus că înțelege situația, dar nu poate face abatere de la lege. „Legea nr. 416 prevede că dacă în cursul unei luni beneficiarul de ajutor social nu și-a făcut cele 72 de ore în folosul comunității, se suspendă dreptul la ajutor social începând cu luna următoare. Domnul Eftimie a fost plecat din țară în decembrie și nu și-a făcut orele, el trebuia să le facă, nu soția. S-a reîntors în țară la sfârșitul lui decembrie, iar în ianuarie și-a refăcut dosarul și a făcut orele. Și de aceea nu a luat banii în februarie, pentru luna ianuarie. Dar după 25 martie va reintra în posesia ajutorului social pentru luna februarie”, a spus viceprimarul.
Iar în ceea ce privește cele 40 de cazuri din comună, care de asemenea au rămas fără ajutor social, el a explicat că totul s-a făcut după litera legii. „Ei au lucrat cu contract de muncă undeva prin Timișoara și s-au întors pe 22 decembrie. Nu și-au făcut orele și au apărut și că au fost angajați. Asta nu înțeleg ei, că se vede când muncesc cu contract. Tot asta se întâmplă și cu cei care sunt luați ca zilieri de către persoanele fizice autorizate. Sunt înregistrați în registrul zilierilor și apoi apar cu venituri, așa încât sunt cazuri în care nu mai pot primi ajutor social”, a precizat Constantin Grigore.
Boala nu știe de legi
Diabetul care-i macină trupul lui Daniel nu știe, însă, de legi. Lipsa banilor crează, în familia lui, discuții aprinse, supărări pe care băiețelul le vede, le simte, îi întunecă sufletul și-l aruncă, vizibil, în depresie. „Aș vrea ca mama să nu mai fie supărată din cauza mea… De aia vreau să mor mai bine. Că știu că nu sunt bani…”, a spus încet, bietul copil. Și orice i-ar explica mama lui, nu-l prea poate convinge că el nu are nicio vină în tot ce se întâmplă. „Ä‚sta mic merge la grădiniță, Daniel trebuie să meargă la școală, pentru amândoi mai trebuie și rechizite. Mai am un băiat mai mare, de 18 ani, care zilele trecute s-a tăiat cu drujba la gleznă, și nici acum n-a ajuns să fie văzut de un medic, că la dispensar e mereu coadă și îl tot amână pentru că sunt mulți copii, iar la Focșani nu poate merge că n-avem bani. Îmi este frică să nu facă septicemie, că s-a înroșit locul în jurul tăieturii. Așa că vedeți, sunt probleme pe care nu le poți rezolva fără bani. Și nouă ne-au tăiat ajutorul social!”, a mai spus Julieta.
Oricum, orice ar face, pentru că așa e litera legii, familia lui Daniel nu va primi cei aproximativ 400 de lei cuveniți ca ajutor social până după data de 25 martie. Sunt, oricum, puțini bani pentru nevoile acestor oameni care au un băiețel dibetic insulino-dependent, boală cu care trebuie să se învețe să conviețuiască, din păcate, pentru totdeauna. Așa că dacă doriți să-i ajutați într-un fel, o puteți face venind la sediul redacției noastre. Sau puteți lua contact direct cu familia, la numărul de telefon 0722.783.277.
