Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Comportamentul preventiv în cazul unui cutremur


-Opt din zece români nu știu cum să reacționeze în cazul unui cutremur;
-Majoritatea ar putea lua decizii care li s-ar putea dovedi fatale sau ar încetini intervenția salvatorilor;
-Cunoașterea măsurilor de siguranță în ceea ce privește sursele de gaze naturale și electricitate este esențială în timpul și după producerea unui seism;

    80% dintre români nu știu cum să reacționeze în cazul unui seism, iar cei mai mulți dintre ei ar putea lua decizii care li s-ar putea dovedi fatale sau ar îngreuna intervenția salvatorilor. Aceasta a fost concluzia alarmantă a unui studiu realizat în rândul populației adulte din România, studiu pe care s-a fundamentat campania de informare „Nu tremur la cutremur”, lansată în luna ianuarie a acestui an.
    E.ON România s-a alăturat campaniei Ministerului Afacerilor Interne, derulată la nivel național prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U.), ce are ca principal obiectiv informarea cetățenilor cu privire la modalitățile și regulile de comportare ce trebuie respectate înainte, în timpul și după producerea unui seism. „În România au loc zilnic cutremure de mică intensitate și este foarte important să cunoaștem principalele modalități prin care putem să ne protejăm, atât pe noi înșine, cât și familiile noastre sau colegii de serviciu pe durata producerii unui cutremur, precum și ceea ce trebuie să facem imediat după producerea seismului”, a declarat Frank Hajdinjak, director general al E.ON Romania.
    În prima lună de la lansarea campaniei, reprezentanții inspectoratelor județene pentru situații de urgență, împreună cu voluntarii E.ON, au derulat mai multe acțiuni de informare a cetățenilor, prin distribuirea materialelor tipărite, special realizate pentru diseminarea mesajelor campaniei. Prin aceste materiale sunt popularizate regulile care trebuie respectate în amenajarea locuinței pentru limitarea pericolelor în caz de cutremur și modul în care cetățenii trebuie să reacționeze în timpul producerii seismului în funcție de locul în care se află în momentul respectiv: acasă, la serviciu, pe stradă. 
    În cadrul campaniei vor avea loc exerciții de simulare a producerii unor situații de urgență în cadrul cărora cetățenii vor fi învățați cum să se comporte în cazul producerii unor astfel de evenimente. „Conștientizarea populației cu privire la comportamentul care trebuie adoptat în cazul unui cutremur este unul dintre principalele obiective instituționale ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care poate fi însă cel mai bine realizat cu sprijinul tuturor componentelor societății civile”, a declarat col. Nicolae Cornea, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U.).
    Pe lângă măsurile necesare pregătirii și amenajării locuinței în eventualitatea unui seism, respectiv cele legate de comportamentul ce trebuie adoptat înaintea, în timpul și după producerea cutremurului, foarte importantă este și cunoașterea și însușirea măsurilor de siguranță în ceea ce privește sursele de gaze naturale și electricitate.

Ce trebuie să faci înainte de cutremur?
– asigură-te că știi de unde se întrerupe alimentarea cu gaze naturale și cu energie electrică;
– asigură-te că sistemele de încălzire (centrala termică, boilerul, soba, radiatoare electrice etc.) sunt montate corect și solid fixate pentru ca în caz de cădere sau răsturnare să nu rupă conductele de gaz, să nu atingă instalațiile electrice sau să aprindă materiale inflamabile;
– asigură-te că articolele inflamabile și produsele menajere chimice sunt depozitate departe de sursele de căldură și în locuri în care nu se pot răsturna.

Ce trebuie să faci după producerea cutremurului?
– întrerupe alimentarea cu gaze naturale și cu energie electrică;
– nu aprinde lumina și nu folosi focul deschis – conductele stradale și instalațiile interioare de gaze naturale din clădiri pot fi avariate (rupte, fisurate, distruse) și pot genera scăpări masive de gaze urmate de incendii sau explozii;
– verifică starea instalației de gaz doar cu spumă de apă și săpun, de îndată ce este posibil. În cazul în care constați scăpări de gaze, închide robinetul de alimentare cu gaze, deschide fereastra și cheamă echipa de intervenție a distribuitorului de gaze natural;
– nu te apropia la o distanță mai mică de 20 metri de liniile electrice căzute sau suspendate deasupra solului și nu permite altor persoane să se apropie;
– stai departe de orice obiect care ar putea atinge cablurile: un gard, un copac, o clădire, o mașină;
– atunci când cablurile electrice aeriene ating autovehiculul în care te afli, rămâi în interiorul acestuia, anunță serviciile de urgență și așteaptă sosirea echipajelor de intervenție;
– folosește o lanternă pentru iluminat. Evită folosirea lumânărilor pentru a nu provoca o explozie sau un incendiu;
– nu încerca să repari singur defecțiunile produse la instalații electrice sau de gaze naturale. Reparațiile se fac doar de către specialiști autorizați.

Comunicat primit de la Biroul de Presă al ISU Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?