Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Baia Mare a pus mâna pe cele două turnee Final 4 ale Cupei României


Federația Română de Handbal a anunțat ieri gazdele celor două turnee Final 4 ale Cupei României, în sezonul 2014-2015. De fapt gazda pentru că ambele competiții se vor desfășura în Baia Mare. În ambele cazuri, data limită pentru depunerea ofertelor a fost până în 28 februarie. La masculin, Cupa României va fi disputată între Minaur Baia Mare, HC Odorhei, HCM Constanța și Energia Tg. Jiu. Turneul Final 4 se va desfășura în perioada 4-5 aprilie, iar Baia Mare a câștigat disputa ofertelor cu Odorheiu Secuiesc.
În atare condiții, Minaur Baia Mare este principala favorită la câștigarea trofeului. Formația pregătită în prezent de Lars Walther n-a mai câștigat Cupa României din 1999, an în care a cucerit și ultimul titlu de campioană. Minaur și HCM Constanța sunt singurele finaliste care au câștigat cel puțin o dată Cupa României, ambele având câte 5 trofee. HCM Constanța se află la rândul ei în fața unei performanțe inedite, să devină prima echipă din România care câștigă trofeeul la 5 ediții consecutive. „Chiar dacă vom juca în fața publicului, misiunea noastră nu va fi deloc ușoară. Din contră, presiunea va fi foarte mare pe proprii jucători. Va fi însă un avantaj pentru noi pentru că vom avea sala de partea noastră. Noi vom oferi atâtea bilete adversarelor, câte ne vor solicita”, a declarat Nicolae Făt, președintele echipei Minaur.
Åži la feminin Cupa României se va decerna tot în Baia Mare, în 25-26 aprilie. Deocamdată, cele patru echipe partcipante în Final 4 încă nu se cunosc, dar foarte probabil bătălia se va da între HCM Baia Mare și CSM București. Campioana României a obținut găzduirea competiției, fără a avea nicio adversară. Baia Mare este singura localitate care a depus o ofertă pentru turneul Final 4. Așadar, CSM București și-a asumat să joace pentru trofeu în fieful principalei rivale. La fel cum s-ar putea întâmpla și în Liga Națională. HCM Baia Mare și CSM București se pot întâlni de 5 ori în decursul următoarelor trei luni, de patru ori în Liga Națională și o dată în Cupa României.
Prima confruntare este programată astăzi, de la ora 18.00, în Capitală, într-un meci din cadrul etapei a 22-a. Partidă se va desfășura în Polivalentă, la start fiind așteptați 5.000 de suporteri ai celor două formații. Sferturile Cupei României la handbal feminin sunt programate în 25 martie după următorul program: HCM Baia Mare – „U” Alexandrion Cluj, HCM Rm. Vâlcea – CSM București, „U” Neptun Constanța – Dunărea Brăila, SCM Craiova – CSM Cetate Deva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?