Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Arbitru de fotbal din Vrancea, ÎN COMĂ după ce a acuzat dureri puternice de cap


Un tânăr vrâncean, care este arbitru de fotbal, a fost transportat cu un elicopter SMURD la un spital din București, ieri, el fiind suspectat de encefalită virală. Dorinel M., care are doar 26 de ani, a ajuns marți la Secția de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență, iar ieri dimineață starea sa de sănătate s-a agravat, intrând în comă. A fost imediat transferat pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, dar pentru că starea sa era din ce în ce mai gravă, medicii au solicitat intervenția unui elicopter SMURD pentru a-l transfera la București.
Ieri, în jurul orei 13.00, un elicopter SMURD Galați a aterizat pe Stadionul Tineretului, de unde l-a preluat pe tânăr și l-a transportat la Secția de Neurologie a Spitalului Colentina din București. Tânărul a fost transportat până la stadion de un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea. „Am preluat din Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean un tânăr de 26 de ani, comatos, intubat, cu suspiciunea de meningoencefalită virală și l-am transportat la elicopterul SMURD Galați, care l-a transferat la Spitalul Colentina, Secția de Terapie Intensivă – Neurologie”, ne-a declarat medicul Laurențiu Albiș, directorul medical al SAJ Vrancea.
Tânărul este arbitru de fotbal în cadrul Colegiului Județean de Arbitri Vrancea. Potrivit cunoscuților, tânărul a jucat fotbal duminică la Bătinești, iar după aceea a băut ceva cu ai săi colegi. Luni, Dorinel M. trebuia să meargă la muncă, dar nu a mai ajuns deoarece răcise și nu se simțea bine. În plus, îl durea foarte tare capul. Spre  după amiază, spun cunoscuții, arbitrul nu mai recunoștea pe nimeni, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență.
Medicii de la Spitalul Colentina sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?