Circuitul de tenis Dacia – România – Vrancart – Trotușul – Cupa Vrancart – Onești – Târgu Ocna – Slănic Moldova și-a consumat, la sfârșitul săptămânii trecute și începutul actualei săptămâni, concursul de la Târgu Ocna, la care au luat startul mai mulți sportivi focșăneni. Pentru tenismana Maria Daciana Ciubotaru, competiția a reprezentat un nou prilej de a urca pe podium, sportiva antrenată de Răzvan Bucuroiu clasându-se în final pe locul la categoria 12 ani feminin.
Rezultatele sportivei de la CSM 2007 Focșani: 6-1, 4-1 (abandon) cu Alexandra Frătescu (CA Roman), 6-1, 6-2 cu Sabina Bentzel (CSÅ Dinamo Brașov) și 4-6, 4-6 cu Ioana Toth (SCM Bacău). La categoria 12 ani feminin, a concurat și o altă tenismană vrânceană, legitimată la clubul Tenis Club Focșani, Vanessa Tcaci, care a ajuns până în faza sferturilor de finală, fiind eliminată în două seturi, 6-4, 6-3 de Diana Fedorov (ABT Club București).