Guvernul a aprobat, prin hotărâre, Strategia Națională de Control a Tuberculozei în România, pentru perioada 2015 – 2020. Actul normativ are ca scop reducerea incidenței și mortalității provocate de tuberculoză, prin asigurarea serviciilor de prevenire, depistare, diagnosticare, tratare și creștere a aderenței la tratament, în conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
La nivelul județului Vrancea, specialiștii atrag atenția asupra tuberculozei pe 24 martie, atunci când se marchează Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei. În ultimii ani, numărul vrâncenilor diagnosticați cu TBC a scăzut ușor. Dacă în 2013 erau diagnosticate 263 de persoane, în 2014 au aflat că suferă de această boală a plămânilor 257 de vrânceni, iar cinci dintre ei erau copii cu vârste până în 14 ani. De la începutul acestui an, aproximativ 30 de persoane au fost diagnosticate cu tuberculoză.
Medicul pneumolog Daniela Nicolescu, șefa Secției de TBC din cadrul Spitalului Județean de Urgență Focșani, spune că prin intermediul acestei strategii, pacienții beneficiază de tratamente gratuite, dar sunt derulate și acțiuni de prevenție. „Tratamentele nu au lipsit niciodată, nici la bolnavii de tuberculoză multifrog rezistentă, pentru care tratamentele sunt foarte scumpe. De asemenea, noi facem și acțiuni de prevenție în cazul acestei boli”, a spus medicul Nicolescu.
Strategia Națională de Control a Tuberculozei își propune, ca obiectiv final, asigurarea condițiilor pentru eliminarea tuberculozei ca problemă de sănătate publică în România, până în 2050. Printre obiectivele specifice, urmărește, până în 2020, asigurarea accesului universal la metodele rapide de diagnostic, depistarea a cel puțin 85% din toate cazurile estimate de tuberculoză sensibilă și tuberculoză rezistentă multidrog, tratarea cu succes a cel puțin 90% dintre cazurile noi și a cel puțin 85% dintre cele existente, reducerea ratei generale a mortalității cauzate de tuberculoză la mai puțin de 4,3 la 100.000 de locuitori, scăderea generală a incidenței bolii și îmbunătățirea generală a capacității sistemului sanitar de a controla tuberculoza.
Bugetul total aferent Strategiei 2015 – 2020 pentru activitățile de diagnostic, tratament, dotare a laboratoarelor, supraveghere și resurse umane este estimat a se ridica la aproape 1,571 miliarde lei.