Dacă, Doamne ferește, vi se întâmplă ca un membru drag din familie să devină deodată „legumă”, veți afla în cel mai crunt mod că „o nenorocire nu vine niciodată singură”. După ce reușiți să încadrați persoana în gradul de handicap grav, în cazul în care nu puteți să vă angajați ca asistentul său personal, trebuie să-i deschideți acestuia un cont în care să îi fie virați lui personal banii cuveniți asistentului. Numai că, dacă persoana este în incapacitatea fizică și psihică de a da o declarație în acest sens notarului, rămâneți fără bani! Pentru că așa spun legile statului, care nu prevăd nicio portiță prin care să ușureze situația acestor oameni. Iată chinurile prin care trece o focșăneancă, a cărei mamă a căzut dintr-o dată la pat, ca să poată intra în posesia banilor care i se cuvin acesteia!
Ioana Lechea, de 55 de ani, din Focșani, se chinuie de două luni să obțină drepturile bănești ale mamei sale, Măriuța Lechea, de 82 de ani, care în decembrie a rămas imobilizată la pat în urma unui accident vascular cerebral. Nu numai că femeia nu se mai poate mișca, dar nici nu mai reușește să comunice în vreun fel cu cei din jur. Pur și simplu, bătrânica zace de mai bine de două luni la pat, s-a umplut de escare, fiica ei îi schimbă pamperșii și îi face insulină de trei ori pe zi, clismele necesare și tot ce mai are nevoie sărmana și cu toate acestea, deși este încadrată în gradul grav de handicap, bunica Măriuța nu a intrat în posesia tuturor drepturilor bănești ce i se cuvin. Adică, suma cuvenită pentru a-și plăti un însoțitor, bani extrem de necesari ținând cont de cheltuielile care le implică îngrijirea unui om imobilizat la pat. „Eu am intrat în șomaj în luna noiembrie anul trecut, tocmai pentru că mama mea nu se mai putea întreține singură. A paralizat. Am încadrat-o în grad de handicap și, ca să nu pierd șomajul, am optat ca banii pentru însoțitor să fie virați în indemnizația ei, așa cum prevede legislația. Numai că, la Direcția Persoanelor cu Handicap mi-au spus să mă duc pentru asta la Serviciul Public Local de Asistență Socială din Focșani. M-am dus, am dus acolo toate actele ce mi s-au cerut și la urmă mi-au zis că nu se poate să primească mama banii decât dacă fac un cont cu card pe numele ei, să fie virați în el, iar eu să-i ridic”, a spus Ioana Lechea. Așa că femeia s-a dus la o bancă, să deschidă cont pe numele mamei sale. Degeaba a arătat certificatul de handicap grav al acesteia, degeaba a explicat că titularul contului, adică mama sa, nu poate veni personal la bancă. Funcționarii i-au spus că fără o procură notarială prin care bătrâna s-o împuternicească pe Ioana să-i deschidă contul, acest lucru nu este posibil. „M-am dus la notar să vină acasă și să vadă că mama nu se poate mișca, nu poate comunica. Notarul mi-a spus clar că nu are cum să-mi facă mie procură atâta timp cât mama nu vorbește și nu poate semna. M-am întors la SPLAS și le-am spus să trimită altfel banii, prin mandat poștal sau prin altă formă, ținând cont de situația mamei. Mi-au zis că nu este posibil, ba mai mult, m-au luat pe mine că de ce nu mă angajez ca asistent personal și scap de aceste probleme. Păi nu vreau să mă angajez ca asistent personal pentru că sunt în șomaj și șomajul e dreptul meu pentru un an de zile. Dacă mama moare peste două luni, eu ce fac? Rămân și fără șomaj, și fără salariul de asistent! Și apoi, dacă legea prevede că handicapatul poate primi indemnizația de însoțitor, de ce să nu-i primească și mama?!”, a spus, revoltată, Ioana.
Singura soluție: instanța de judecată
Contactat de reporterii noștri, Iulian Bulat, directorul Direcției pentru Protecția Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul DGASPC Vrancea, a declarat că instituția pe care o conduce a făcut tot ce a fost legal posibil pentru octogenara Măriuța Lechea. „Noi am făcut încadrarea în grad de handicap, însă SPLAS Focșani virează și salariile asistenților personali și indemnizațiile, în cazul în care persoanele cu handicap au optat pentru ele, pe carduri”, a spus Iulian Bulat.
Mihai Ciobotaru, directorul SPLAS Focșani, a spus însă că în afară de a fi virați banii pe card beneficiarilor, altă soluție legală nu există. „Avem dispoziție clară de la Finanțe ca toți beneficiarii să aibă card, fie că sunt asistenți personali fie că sunt persoane cu handicap, pentru că sunt fonduri bugetare și se dorește un control asupra acestor fonduri. Doamna Lechea Ioana a fost inițial de acord să fie asistent personal, apoi a refuzat, optând pentru a primi mama sa indemnizația de însoțitor. În acest caz, dacă mama nu îi poate face procură să-i deschidă un cont, noi nu avem altă soluție legală. Doamna a fost consiliată pentru demararea procedurii pentru obținerea interzicerii judecătorești a mamei”, a declarat Mihai Ciobotaru, precizând că deși aceste cazuri sunt, într-adevăr, foarte rare, nu există în legislație vreo altă posibilitate pentru a scuti persoanele aflate în situația respectivă, de tot coșmarul acestui demers birocratic și judecătoresc.
„De câteva luni mă chinui să-i asigur mamei cele necesare, fără bani!”
Pentru că i s-a spus că altfel nu se poate, Ioana a deschis acțiune în instanță. „Am fost la Tribunal și am deschis acțiune s-o declare pe mama iresponsabilă și să fiu eu curator. Sunt în proces acum, dar vă dați seama că acesta durează, iar eu în timpul ăsta trebuie să-i asigur mamei mele tot ce are nevoie. Și nu e deloc simplu pentru că face pe ea, trebuie să îi pun mereu pamperși care costă foarte mult. Trebuie să îi fac clisme cu microclisme pentru evacuare adulți, pe care iar le cumpăr. Nu poate mesteca, trebuie să îi fac sucuri, fructele costă. Mai mânâncă lapte, numai laptele și pâinea dacă le puneți, câte un litru pe zi… medicamentele ei nu sunt toate gratuite, și pe ele dau aproape 100 de lei pe lună. Îi mai trebuie unguente speciale, că are escare. De trei ori pe zi îi fac insulina… Iar șomajul meu este de 470 lei lunar. Este foarte greu să asigur tot ce trebuie din banii ăștia, că trebuie să trăiesc și eu și trebuie să plătesc și facturi la casă, și nu știu cât durează până să se termine procesul și să intre mama în drepturi”, a explicat, necăjită, Ioana.
De când mama sa a căzut la pat, femeia și-a lăsat deoparte familia și s-a mutat împreună cu ea, într-o casă de la marginea Focșaniului. Trăiesc deocamdată din șomajul Ioanei, într-o casă mică și modestă, în care și-a făcut cuib suferința și neputința… O neputință din care legile statului nu ajută pe nimeni să iasă…
Mori cu dreptatea-n mână!
În urmă cu ceva vreme, în cotidianul nostru a mai fost publicat un astfel de caz. Era vorba despre o mamă cu deficiențe de vedere care, pe lângă două fetițe nevăzătoare școlarizate la Școala specială de la Buzău, mai avea o fetiță cu handicap grav. Această copilă așa s-a născut, fără să poată merge sau comunica, iar când a împlinit 18 ani, pe motiv că a devenit majoră, a fost tăiată de la „porția” drepturilor bănești. Trebuiau făcute din nou, alte hârtii, că așa prevede legislația românească, de parcă nu era vorba despre același om!
După 18 ani, în care a îngrijit-o și i-a fost însoțitor, mama a fost pur și simplu „decăzută din drepturi” de legile statului român care cică protejează persoana cu handicap! Pentru a primi banii de însoțitor în continuare, femeia respectivă a trebuit să urmeze același circuit pe care îl urmează și Ioana, pentru mama sa imobilizată la pat. S-a adresat instanței de judecată, ca să-i declare iresponsabil copilul născut grav afectat mental și devenit adult. Iar în perioada care a trecut până s-a judecat procesul, respectiva mamă, ca și Ioana, au trebuit să supraviețuiască… din nimic! Păi e drept așa?!
