Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

GALERIE FOTO: Elevii de la „Carol Davila”, vestitorii primăverii



Elevii Școlii Postliceale „Carol Davila”, alături de câteva profesoare, au fost  vestitorii primăverii, ieri, pentru beneficiarii Căminului pentru Persoane Vârstnice din Focșani. „Înarmați” cu flori și mărțișoare, elevii le-au oferit tuturor persoanelor se sex feminin din cadrul căminului câte o mică atenție. „Cu ocazia venirii primăverii, am hotârât să le dăruim beneficiarilor Căminului pentru Persoane Vârstnice câte un  mărțișor. Pentru că bucuria vine din lucruri mărunte, am vrut ca și ei să simtă venirea primăverii și să aducem o bucurie în sufletele lor. Le dorim o primăvară frumoasă și multă sănătate!”, ne-a declarat profesoara asistent medical Pamfilica Lazăr, consilier educativ la Școala Postliceală „Carol Davila”.
Bătrânele s-au bucurat enorm la primirea mărțișoarelor și a florilor, unele chiar plângând de fericire. „Mă bucur mult că s-au gândit la noi. Sunt foarte frumoase mărțișoarele. Acum simt cu adevărat că a venit primăvara”, ne-a spus Aurica Nicolai. „Foarte frumos gestul lor. Să le dea Dumnezeu sănătate. E frumos că se mai gândește cineva și la noi. Chiar nu mă așteptam. Ei sunt vestitorii primăverii pentru noi”, ne-a spus o altă beneficiară, cu lacrimi în ochi.
Elevii școlii, dar și cadrele didactice au stat de vorbă cu beneficiarii căminului, aceștia rugându-i să mai vină să-i viziteze. De asemenea, flori și mărțișoare au primit și angajatele căminului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?