Organizatorii Ligii de minifotbal din Vrancea au decis ca prima etapă din cadrul play-offului să se dispute duminică, 15 martie. Luni seara a avut loc ședința cu delegații celor opt echipe calificate în play-off, ședință în urma căreia au fost stabilite și jocurile primei etape. Capul de afiș al rundei inaugurale îl reprezintă partida dintre campioana en-titre, Voința DEEP SERV și Dr.GSM&GlobalProiect, un derby de tradiție al ligii.
Celelalte întâlniri sunt: Sanorom Bolotești – Dan San Mărășești, Flux DiaCarn – Pamiro Construct și Arena – Auto ZBR. „Anul 2014 a reprezentat un pas înainte în minifotbalul vrâncean, lucru confirmat de cei 400 de jucători legitimați la nivelul celor două Ligi de minifotbal și a celor 30 de echipe participante în acest sezon. Calificarea în premieră a campioanei campionatului local la Campionatul Național, participarea la turneul final al Cupei României cu două echipe, convocarea în premiera a unui jucător la echipa naționala de minifotbal a României, câștigătoare a miniEURO 2014 din Muntenegru, ne fac să credem că suntem pe drumul cel bun. În 2015, dorim să continuăm promovarea minifotbalului sub tutela Federației de Minifotbal din România și promitem că nu ne vom opri aici! Mulțumim tuturor celor implicați în acest proiect numit minifotbal, iar noutățile și noii parteneri de calibru din Liga de minifotbal îi vom prezenta sperăm cât de curând”, a spus Cristi Vasile, organizatorul campionatului de minifotbal din Vrancea.
Viitoarea campioană alături de vicecampioana sezonului 2014-2015 vor participa la Campionatul Regional de calificare pentru Campionatul Național, iar câștigătoarea Cupei României desfășurată la nivel local va participa direct la turneul final al Cupei României, evenimente desfășurate în vara acestui an de Federația de minifotbal din România. Faza locală a Cupei României se va desfășura în perioada 26 aprilie – 17 mai cu participarea tuturor echipelor din cele două Ligi.Turul preliminar al cupei va aduce față în față în jocuri tur-retur primele 8 echipe din Liga 2 și cele 8 echipe din Liga 1-play-out pentru calificarea în grupele Cupei României.
Tragerea la sorți a programului competițional va avea loc în prima ședință tehnică de pregătire a sezonului de primăvară.
Liga de minifotbal Vrancea, pe locul 26 în ierarhia națională
Campionatul local de minifotbal Vrancea a fost repartizat la Campionatul Regional în regiunea Nord-Est alături de campionatele din Iași, Bacău, Neamț, Vaslui, Pașcani (Iași), Vatra Dornei (Suceava), Brașov, Galați și Suceava, turneu de calificare pentru Campionatul Național ce se va desfășura la Iași în perioada 19-21 iunie. Locul 26 în clasamentul național ocupat în acest sezon de campionatul local de minifotbal a adus un loc suplimentar la Campionatul Regional, astfel alături de viitoarea campioană va participa și vicecampioana sezonului 2014-2015.
Turneul Final al Cupei României se va desfășura în premieră în acest sezon în 3 orașe din Moldova respectiv Roman, Pașcani și Piatra Neamț cu participarea a 52 de echipe câștigătoare a fazelor locale a Cupei României, în perioada 26-28 iunie.