Liderul Superligii ALTDORF TEHNIK la fotbal, echipa FC Panciu va disputa mâine al patrulea meci amical din acest an. Adversara grupării „dintre vii” va fi Voința Odobești, echipă antrenată de Marian Gurău. Testul amical este programat de la ora 15.30, pe Stadionul din Odobești.
În primele trei jocuri amicale, FC Panciu a câștigat, 2-0 cu Aerostar Bacău și a pierdut două meciuri, 0-1 cu Olimpia Rm. Sărat și 0-3 returul cu Aerostar Bacău. Returul Superligii ALTDORF TEHNIK va începe pe 14 martie.