Episodul 51 – Un editorial terifiant despre „mafia“ „doamnelor“

11
16226


 Trebuie să-mi înscriu fetița în clasa pregătitoare. N-am făcut-o încă și multe persoane cu care am discutat subiectul se miră de acest lucru, spunându-mi că este foarte târziu, iar „doamnele” au deja clasele făcute de anul trecut. Am vrut să mă duc la școală s-o înscriu la o doamnă învățătoare despre care auzisem de bine, că e tânără, că are inițiativă, metode didactice noi… Când să mă hotărăsc însă, aud la bursa zvonurilor că n-ar fi chiar așa, ba dimpotrivă, părinții unor foști elevi se plâng că, la matematică în special, „doamna” nu se descurca deloc, iar școlarii nici atâta. Zvonurile m-au debusolat și uite că m-am trezit la începutul perioadei oficiale de înscriere cu copilul neînscris și teama că va rămâne pe din afară.
    Pe lângă toate astea, lucrurile pe care le aud ba de la o mamă, ba de la alta, despre sumele de bani, cadourile, atențiile necesare odată cu înscrierea în clasa pregătitoare îmi creează o imagine înfricoșătoare despre sistemul de învățământ. Vă spun sincer, sper să nu se confirme nimic din ce am auzit, iar copiii mei să fie educați, îndrumați și evaluați corect, pentru că la capitolul cadouri și atenții stau foarte prost. Cotizez la fondul clasei, la activități școlare, fără probleme, dar de aici și până la pregătire în clasa I cu „doamna” mi se pare o distanță pe care nu vreau s-o parcurg. Ideea e că o să-mi înscriu fetița la școală și sper să nimerească la un învățător sau o învățătoare cu drag de meserie și de copii. Åži, normal, sper ca și ei să-i placă învățătura, căci, spre deosebire de mulți alții, eu încă mai cred că școala, cartea ne pot duce sus.
    Cu aceste gânduri în minte, am văzut la mama unei colege de-a fetiței mele, cu care sunt prietenă pe Facebook, un link către un editorial care mi s-a părut de-a dreptul terifiant și în care tocmai despre această adevărată „mafie” a „doamnelor” se vorbește. Editorialul se intitulează „Doamna”.
    „Una dintre cele mai mari nereguli ale școlii românești este selecția discriminatorie a grupelor de elevi, încă de la Clasa Pregătitoare. Acesta este, în același timp, și unicul mod de supraviețuire, ultima venă care mai pompează ceva viață într-un organism înțepenit în multe alte suferințe. „Cele mai bune” învățătoare din localitate își aleg copiii, singure, cu un an-doi înainte. Locurile claselor lor se ocupă, preferențial, în urma discuțiilor neoficiale cu familiile, la care sunt verificate:

1. statutul social al părinților (se caută oameni cu bani – pentru dotarea clasei cu video-proiector, calculator, perdele, chiar și pupitre noi – sau oameni cu oarece funcții în comunitatea locală, capabili să impresioneze, prin numele lor, la împărțirea ulterioară a premiilor, diplomelor, medaliilor);

2. gradul de comoditate pe care îl aduce copilul în actul învățării – preferabil să fie deja capabil să citească, să scrie ordonat etc. I se aplică un test – uneori, acasă, la învățătoare – în care acesta trebuie să dovedească limpede că nu va fi un „elev problemă”;

3. disponibilitatea părinților de a „susține” emoțional pe „doamna” – de sărbători, de ziua ei, când îi pleacă fiul la facultate, când are termopane de pus sau i s-a stricat mașina de spălat etc.

    După ce selecția copiilor e făcută „pe sub masă” – în urma veștii care se duce în târg că „doamna își strânge clasa” – se formează, la fel de „neoficial”, și un „comitet” de mame drăguțe și dedicate care vor strânge bani pentru uniforme, vor comunica dorințele „doamnei” și vor întreține fondul clasei. Toate celelalte familii li se supun orbește pentru că, altfel, și-ar pierde locul în clasă, exact când mulți alții – mai întârziați – bat la ușă și fac presiuni, prin intervenții și mai creative, ca „doamna” să-l mai accepte și pe al 31-lea, și pe al 32-lea, în clasă. De multe ori, se întâmplă să nu poată refuza, pentru că directorul școlii și adjunctul lui au și ei „obligațiile” lor: anumiți copii trebuie musai să intre, îngrămădiți, ce-i drept, dar măcar aleși pe sprânceană.
    De fapt, unul dintre indicatorii clari ai unei „învățătoare bune” este numărul mare de buluceli și intervenții la ușa ei. Ca să nu mai spun de competiția acerbă care se stârnește prin birourile instituțiilor urbei – cea între mamele care se laudă ce și cât au dat, cum și când s-au străduit ca puiul să pătrundă într-o clasă „aleasă”.
    Conviețuirea cu „doamna” durează 5 ani, timp în care majoritatea părinților realizează că, fiind prea mulți în clasă, copiii trebuie meditați după-amiaza, cu, desigur, persoana care îi cunoaște cel mai bine: însăși „doamna”. După școală, la ea acasă, grupele de copii pot primi și câte o masă caldă, asigurată prin rotație, de mămicile conștiincioase. La prima ședință, li se spune asta în față părinților, chiar li se demonstrează că, fără solidaritate numerică a copiilor la orele de tutoriat privat – „doamna” nu poate garanta note bune la teste și concursuri școlare.
    La acestea din urmă trebuie neapărat să participe și copiii ai căror părinți sunt, prin funcțiile lor, stâlpii sociali ai urbei. Comisiile de corectură sunt alcătuite, de regulă, din toate „doamnele bune”, care știu prea bine cum e treaba – sunt prietene de ani de zile, domină autoritar cancelariile și au o relație „unsă” cu toți inspectorii școlari. În fața cafelelor de pe masa de corectură, se negociază amical note, se împart premii, astfel încăt să fie toată lumea mulțumită și sistemul de prindere în plasă a copiilor valoroși să se perpetueze.”
    Editorialul continuă la fel de înspăimântător și îl puteți citi integral pe http://www.contributors.ro/editorial/%E2%80%9Edoamna%E2%80%9D/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here