Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VINO să le spui aleşilor cum să cheltuiască bugetul Focşaniului


Focșănenii sunt invitați de conducerea Primăriei Focșani la dezbaterea proiectului de buget al municipiului pentru acest an. Dezbaterea va avea loc luni, 9 februarie, de la ora 16.30, la sediul Primăriei, în Sala de ședințe de la primul etaj. Proiectul de buget pregătit de conducerea Primăriei este postat pe site-ul instituției și poate fi consultat de persoanele interesate. „Sunt invitați să participe toți cetățenii municipiului Focșani, reprezentanții agenților economici și ai instituțiilor publice, președinți și administratori ai asociațiilor de proprietari”, precizează conducerea Primăriei.
    Pentru acest an, primăria estimează venituri de 220 milioane lei, din care 40,7 milioane lei sunt venituri din taxe și impozite locale. La acestea din urmă se adaugă 46,6 milioane lei cote defalcate din impozitul pe venit, 66,4 milioane lei reprezentând sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate, care sunt direcționați către salariile din învățămând, drepturile persoanelor cu handicap, creșe, funcționarea unităților de învățământ. Primăria mai primește 40,4 milioane lei de la Uniunea Europeană pentru proiectele aflate în derulare și 40,4 milioane lei ca subvenții de la bugetul de stat pentru finanțarea acestor proiecte.
    În ceea ce privește cheltuielile, municipalitatea a alocat 76,3 milioane lei pentru anul 2015. Cei mai mulți bani provin de la Uniunea Europeană și sunt pentru proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile. De la bugetul local sunt alocați 11,7 milioane lei către proiectele de investiții, cu 1,7 milioane lei mai multe decât anul trecut. Majoritatea acestor bani este alocată reabilitării străzilor din municipiu.
    La capitolul lucrări în continuare sunt menționate investițiile în reabilitarea străzii Brăilei, cele la rețeaua de canalizare și evacuare a apelor meteorice din cartierul Laminorul. Pe lista de noi investiții se află zona Căpitan Stoenescu, strada Trotuș, strada Vrâncioaia, strada Oituz, tronsonul cuprins între strada Mărășești și cofetăria Teatru, strada Unirea Principatelor, strada Păun Pincio, strada Toader Å¢ârdea, strada Bucegi. Acestora li se adaugă proiectele pentru refacerea insfrastructurii pe străzile Popa Åžapcă, Magheru, Dornișoarei, Fundătura Dornișoarei, Teiului, pe strada Cotești, de la Bulevardul Unirii până la intersecția cu Vâlcea și Gh. Asachi. O altă lucrare pentru 2015 este amenajarea sensului giratoriu spre Vâlcele, intersecția Anghel Saligny-Cotești-Dinicu Golescu-Gh. Asachi. De asemenea, municipalitatea vrea să amplaseze și un sistem video de supraveghere la sensul giratoriu de la intersecția Bulevardul Unirii cu Anghel Saligny.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?