Mamele supraponderale și obeze sau care au avut un stil de viață considerat nesănătos înainte de sarcină prezintă un risc de aproape cinci ori mai mare de a avea copii care vor fi la rândul lor suporaponderali sau obezi, potrivit unui studiu britanic. Chiar înainte ca o femeie să rămână însărcinată, alegerile făcute de viitoarele mame au un impact uriaș asupra obezității, dependenței de fumat și deficienței de vitamina D, afecțiuni cauzate de o serie de factori de risc, precum dietele nesănătoase, afirmă oamenii de știință. Din cauza unei creșteri excesive în greutate în timpul sarcinii și a lipsei alăptării, dezvoltarea unui copil poate fi afectată în mod dramatic, scrie dailymail.co.uk.
Cercetătorii de la Universitatea Southampton au descoperit că femeile care adoptă stiluri de viață riscante înainte de sarcină, în timpul ei și la scurt timp după naștere prezintă un risc de 4,65 ori mai mare de a avea copii care devin supraponderali – cu 47% mai multă grăsime corporală – până la vârsta de șase ani.
ÎNAINTE DE A PUNE ÎN APLICARE SFATURILE NOASTRE, CONSULTAÅ¢I MEDICUL