Formația de futsal Autobergamo Deva este noul lider al Ligii I la futsal, după victoria din derby-ul etapei a XVI-a, 8-3 în deplasare cu Futsal Klub Odorheiu Secuiesc. Gazdele au trecut în avantaj de două ori în prima repriză, însă până la finalul ei, Autobergamo Deva a preluat controlul partidei, iar la pauză conducea cu 3-2. Cristi Matei a fost cel mai bun om al meciului, cu patru dintre cele opt reușite ale oaspeților, însă cel mai frumos gol al întâlnirii și unul dintre cele mai frumoase din tot sezonul, a fost marcat de antrenorul jucător al campioanei, Robert Lupu.
A fost, de altfel, și momentul psihologic al meciului, pentru că oaspeții s-au dezlănțuit și au mai înscris de trei ori până la final. Astfel, Odorheiu Secuiesc a înregistrat al treilea eșec stagional dar rămâne la egalitate cu campioana de anul trecut City Us și cu United Galați, în timp ce Autobergamo Deva are cu trei puncte mai mult. Celelalte rezultate din etapa a XVI-a au fost: CFF Clujana Cluj – Spicom Sfântu Gheorghe 0-3, CS United Galați – KSE Târgu Secuiesc 7-0, CS City’us Târgu Mureș – FC Progresul Focșani 18-0, CSMS Iași – Municitorul Reșița 5-5, Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – Autobergamo Deva 3-8 (în marele derby al rundei), iar Dunărea Călărași a stat.
Etapa viitoare (7-10 februarie): FC Progresul Focșani – Dunărea Călărași (sâmbătă, 7 februarie, ora 16.00), CS Muncitorul Reșița – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, Autobergamo Deva – CS United Galați, CFF Clujana Cluj – KSE Târgu Secuiesc, Spicom Sfântu Gheorghe – City’us Târgu Mureș, iar CSMS Iași va sta.
Clasamentul Ligii I la futsal
1. Autobergamo Deva 15 12 1 2 79-42 37p
2. FK Od. Secuiesc 15 11 1 3 117-50 34p
3. United Galați 15 11 1 3 71-37 34p
4. Cityus Tg. Mureș 14 11 0 3 105-56 33p
5. Spicom Sf. Gheorghe 14 9 2 3 79-34 29p
6. Dunărea Călărași 14 5 2 7 53-41 17p
7. Muncitorul Reșița 15 5 1 9 81-95 16p
8. CSMS Iași 15 4 3 8 52-69 15p
9. KSE Tg. Secuiesc 15 4 1 10 43-61 13p
10. Progresul Focșani 14 1 0 13 33-118 3p
11. Clujana Cluj Napoca 14 1 0 13 40-150 3p.