Sala Polivalentă din Iași a găzduit în weekend Cupa Moldovei, competiție de minifotbal rezervată arbitrilor organizată de AJF Iași. La start s-au aliniat șase echipe: Galați, Neamț, Suceava, Vaslui, Botoșani și Iași. Selecționatele din Vrancea și Bacău au lipsit nemotivat. O evoluție excelentă a avut-o echipa AJF Galați, care a reușit să-și adjudece trofeul pus în joc. Arbitrii din orașul de la malul Dunării au demonstrat că știu să se descurce foarte bine și cu mingea nu doar cu regulamentele.
Echipa gălățeană, care a fost condusă de Liviu Ciubotariu, președintele AJF, a obținut rezultatele: 2-0 cu Neamț, 6-0 cu Iași, 7-2 cu Suceava (semifinale) și 2-1 (0-0) după lovituri de departajare cu Iași, în finală. Clasament final: 1. Galați, 2. Iași, 3. Botoșani, 4. Suceava, 5. Neamț, 6. Vaslui.