Grupul PSA Peugeot – Citroen a vândut worldwide 2.939 milioane de unități în 2014, cu 4.3% mai mult comparativ cu 2013. În Europa, PSA a reușit să vândă 1.761.000 de unități. Asta reprezintă o creștere față de 2013 de 8.1%. China devine și ea o piață foarte importantă pentrul Grupul PSA. Astfel, vânzările din China au înregistrat creșteri de 31.9% față de anul 2013, cu un total de 734.000 unități vândute.
Succesul grupului PSA era de așteptat mai ales după lansarea modelelor Peugeot 2008, 308 și 3008, respectiv Citroen C4 Picasso și C4 Cactus. O parte dintre acestea ne-au impresionat și pe noi. Drept dovadă, în 2014 noi am oferit modelului Peugeot 308 premiul pentru „Cel mai așteptat model 2014” iar ceva mai târziu am aflat că a fost numit și Car of the Year. Pe Citroen C4 Cactus l-am încercat și ne-a plăcut așa de mult încât l-am nominalizat la „Mașină Anului eBlogAuto 2014”, rezultat ce îl vom află pe 1 februarie.
Maxime Picat, director Peugeot, spune: „2014 a fost pentru PEUGEOT un an încununat de succes comercial, cu un număr al vânzărilor mondiale în creștere cu 5,4 % și o performanță remarcabilă pe piață chineză, cu o creștere de 43%. Succesul remarcabil al «globalizării gamei 8» s-a materializat printr-o cerere puternică pentru modelul 308 și pentru crossoverele 2008 și 3008, ceea ce ne face să fim extrem de încrezători pentru anul 2015”, iar Linda Jackson, director Citroen confirmă că „2014 a fost un an extrem de dinamic pentru CITROÃN: dublu campion mondial la WTCC, o creștere a vânzărilor de 4% și patru lansări ce concretizează reînnoirea Mărcii. CITROÃN: creativitate și tehnologie în slujba confortului.”
Via: http://www.eblogauto.info/grupul-psa-a-vandut-mai-multe-masini-in-2014-comparativ-cu-2013