Turneul internațional de fotbal „Brașov Indoor Cup 2015”, competiție organizată de ACS Tâmpa Brașov și Federația Română de Fotbal, va avea loc în week-end. Meciurile din grupe vor debuta astăzi, finalele fiind programate pe 1 februarie. Întrecerea, destinată grupei de vârstă Under 13 (copii născuți în 2002), va avea la start 20 de formații, regulamentul meciurilor fiind unul special. Astfel, partidele vor avea trei reprize a câte 15 minute. Fiecare combatantă va evolua o repriză în inferioritate numerică, 6 contra 7, ultimele 15 minute urmând să se joace 7 contra 7.
Apoi, regula ofsaidului se va aplica după linia de mijloc a terenului, ca în fotbalul mare. În fine, portarii nu vor avea voie să degajeze mingea peste jumătatea terenului, excepție făcând repriza în care echipa lor se află în inferioritate numerică. Duminică, a avut loc tragerea la sorți a grupelor, la care au participat directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, Zoltan Kovacs și președintele ACS Tâmpa Brașov, Ciprian Jurubescu. În grupa A, se vor duela AS Stars Brăila, CS Forex Brașov, CSM Focșani, Viitorul Sf. Gheorghe și FC Brașov.
Ieri, grupa 2002 de la CSM Focșani a cîștigat 5-2, cu Viitorul Sf. Gheorghe 1-0, iar în al treilea meci, focșănenii antrenați de Octavian Bucătaru au cedat, 1-3 în fața celor de la Stars Brăila. Din grupa B fac parte, GSA Nucet, AS Dan Chilom București, ASA Tg. Mureș, ACS Civitas Făgăraș și ACS Tâmpa Brașov White. În grupa C au fost repartizate Unirea Tîrlungeni, Petrolul Ploiești, Academia Gheorghe Hagi, Juventus Colterm Timișoara și AFC Odorheiul Secuiesc. Grupa D va fi formată din LPS Tg. Mureș, ACS Tâmpa Brașov Blue, CSS Giurgiu, ACS Junior Câmpulung Moldovenesc și AS Didi Iași. Cea de-a șasea ediție a turneului a debutat oficial, odată cu întâlnirea cu reprezentanții mass media.
Astfel, la prima conferință de presă oficială de la BIC 2015 au fost prezenți Ciprian Jurubescu, președintele ACS Tâmpa Brașov, Ciprian Anghel, directorul tehnic al competiției, Marian Ivan, fosta mare legendă a FC Brașov șu component al „Generației de Aur” a echipei naționale și Davide Zappavigna, reprezentantul sponsorului tehnic, DPLAY SPORT.
Ciprian Jurubescu a subliniat importanța implicării Federației Române de Fotbal în cel mai puternic turneu indoor din Sud-Estul Europei. „Ne bucurăm că am ajuns la momentul în care să anunțăm startul la ediția a șasea a Brașov Indoor Cup. După cum știți, Federația Română de Fotbal a decis să se implice și să sprijine eforturile noastre, ceea ce denotă că lucrurile merg în direcția potrivită și asta nu poate decât să ne răsplătească munca depusă. Pentru 2015, am convenit cu FRF un protocol de colaborare pe două proiecte separate: unul cu sarcini tactice, unic pentru fotbalul de la noi, denumit «Letâs teach football to our children» și destinat categoriei 2002 și unul pentru categoriile 2006 și 2007, denumit «Quality Tournament», ce are ca scop acordarea unor premii bazate pe niște clasamente ale calităților echipelor participante. Cei de la Federație sunt foarte încântați că pot organiza astfel de proiecte la nivel de copii și juniori, mai ales cel de la 2002, care a fost prezentat și la UEFA, forul european fiind foarte receptiv la asemenea idei. Vreu să mulțumesc tuturor partenerilor și celor care s-au implicat în organizarea competiției”, a spus Ciprian Jurubescu.
Programul echipei de pe Milcov:
CSM Focșani – Stars Brăila 1-3,
CSM Focșani – Viitorul Sf. Gheorghe
5-2,
CSM Focșani – FC Brașov 1-0.
Sâmbătă:
Ora CSM Focșani – Forex Brașov.