Tatăl unui judoka de performanță și cu „doi saci de medalii”, de 20 de ani, cere disperat ajutorul autorităților. Vrânceanul, căruia nu-i vom publica numele din motive lesne de înțeles, susține că băiatul său a fost „distrus de traficanții de droguri”, care i-au vândut „etnobotanice cu otravă de șobolani”. „Copilul meu era un copil bun, educat, la locul lui. A ajuns să fie agitat, nervos, nu ne mai înțelegeam cu el. Acum nu mai consumă, dar e total alt om. Ne-am dat seama că ceva este în neregulă în toamnă, că venea acasă distrus. A fost și internat la Psihiatrie, iar la București nu au vrut să mi-l interneze decât pe semnătura lui. Am fost cu el la psiholog, peste tot. A fost pur și simplu distrus de etnobotanicele acestea cu otravă de șobolani. Acum s-a liniștit, dar e total schimbat, s-a izolat. Am fost peste tot, și la poliție, dar nimeni nu vrea să facă nimic”, ne-a spus disperat bărbatul.
Acesta ne-a povestit că a aflat că fiul său consumă substanțe interzise în toamna anului trecut. Starea băiatului le-a ridicat suspiciuni părinților. Tatăl sportivului spune că a făcut tot ce i-a stat în puțință pentru a-și salva copilul, dar, atâta vreme cât traficanții sunt liberi, este legat de mâini și picioare. Omul cere ca „cei care vând otravă să nu mai existe, să ajungă la pușcărie, ca să nu mai poată distruge copiii”. „A luat plasma din casă să o vândă pe droguri. Știu de unde le-a luat, am spus, dar nimic. Nimeni nu face nimic. Nu vreau ca tinerii să-și mai distrugă viața cu otrava asta. Să se facă ceva, că nu se mai poate, să se sesizeze cine trebuie, că este plin Focșaniul de așa ceva. Cei care împrăștie otrava asta sunt peste tot”, a adăugat bărbatul.
Potrivit antrenorului tânărului, acesta nu s-a mai prezentat la antrenamente din august 2014, motivând că este bolnav.
În urmă cu câteva zile, astfel de cazuri au fost semnalate și în Galați. Medicii de acolo susțineau că s-au confruntat cu o „avalanșă de tineri” care au ajuns la spital după ce au consumat astfel de substanțe psihoactive. Cadrele medicale au atras atenția că sunt folosite diverse amestecuri, care conțin inclusiv acetonă sau otravă pentru șobolani.
Specialiștii de la Centrele Antidrog susțin că acestea sunt cazuri recente de consum de substanțe cu proprietăți psihoactive. Aceste substanțe, care de fapt sunt îngrășăminte pentru plante, sunt comandate din alte țări. Societățile-mamă se află în America și China, după cum susțin specialiștii. Pentru ca acestea să nu fie supuse controlului vamal s-au înființat laboratoare și în Europa. Se comandă de pe internet aceste îngrășăminte chimice în cantități de 200-300 grame. Apoi, vânzătorii amestecă acest îngrășământ cu diferite plante și pentru ca acestea să se lipească, folosesc substanțe toxice, cum ar fi acetona și otrava de șoareci. Toate acestea sunt lăsate la macerat timp de o săptămână, după care le ambalează în pliculețe și le vând tinerilor amatori de senzații tari. Gustul și mirosul sunt mascate cu infuzii de plante medicinale. Specialiștii spun că substanțele amestecate cu etnobotanice sunt extrem de toxice.
Șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, comisarul șef Costel Manea, ne-a precizat că de la începutul lunii și până în prezent s-au primit mai multe sesizări cu privire la consumul de etnobotanice, dar până acum nu s-a stabilit ce timp de substanțe conțineau acestea, acetonă ori otravă de șoareci, deoarece nu au intrat în posesia unor mostre, pentru a fi analizate. „De la începutul anului și până în prezent au fost semnalate cel puțin 10 cazuri cu privire la consumul de etnobotanice. Cele mai multe dintre sesizări au fost primite de la spital și au făcut referire la faptul că mai multe persoane au ajuns la unitatea medicală ca urmare a consumului de etnobotanice. Deocamdată nu s-a stabilit ce timp de substanțe conțineau acestea. Se vor face verificări în toate cazurile care ne vor fi semnalate”, a precizat comisarul șef Manea.