Hreanul, o plantă aromată aflată la hotarul dintre sălbatic și domestic, cu o istorie de peste 3000 de ani, folosită ca remediu natural încă din preistorie, este recomandat de medicina populară românească în peste o sută de afecțiuni, majoritate de natură infecțioasă și specifice iernii. Hreanul (Armoracia rusticana), cunoscut și sub numele de usturoi, rădăcină-sălbatică sau tormac, este o plantă legumicolă perenă, din familia Brassicaceae, fiind o rudă foarte apropiată a verzei și a conopidei, dar și a muștarului.
Preferă solurile umede cu poziție însorită. Se presupune că hreanul este originar din sud-estul Europei și din vestul Asiei, însă în prezent este popular în toată lumea. Este cultivat în special pentru rădăcina mare și alb-gălbuie, însă chiar și frunzele sale sunt comestibile. Rădăcina se recoltează fie primăvara timpuriu, fie toamna în lunile septembrie-octombrie, de la plantele de peste un an. Florile sunt de dimensiuni reduse, au culoare albă și sunt formate din patru petale dispuse în formă de cruce. Hreanul înflorește vara, din luna iunie până în august. Din florile de hrean se pot prepara ceaiuri împotriva răcelii.
Cunoscut de greci și de romani ca un leac cu efecte sigure în răceli, hreanul s-a răspândit și în gospodăriile dacilor, care îl foloseau frecvent. Ei coceau rădăcina și o foloseau ca remediu contra gâlcilor, florile legumei le foloseau sub formă de ceaiuri, bune pentru răceli, iar frunzele crude, aplicate pe frunte sub formă de compresă, erau leacul lor sigur pentru limpezirea minții și alungarea migrenelor. Farmacologul grec Dioscoride, născut în anii ’40, pomenește într-unul dintre tratatele sale de medicină naturistă despre beneficiile incontestabile ale acestei plante.
Rădăcina este partea cea mai valoroasă a hreanului nu numai din punct de vedere gastronomic, ci și medicinal. Este foarte bogată în vitamina C și B, dar și în minerale fier, potasiu,calciu, magneziu. Hreanul conține de 2 ori mai multă vitamina C decât lămâia. Cercetările au arătat că ea conține substanțe antibiotice naturale, triglicozizi sulfurați, enzime, fitohormoni, uleiuri volatile și peroxidază, o substanță antioxidantă foarte valoroasă. Mirosul înțepător și gustul iute, de foc, al hreanului se datorează unor compuși chimici, unii dintre ei numiți glucozin.
Datorită iuțelii sale, hreanul este folosit și ca medicament. Este un foarte bun afrodisiac, conținând câteva substanțe care echilibrează hormonii. Hreanul are calități diuretice, digestive, antibiotice, antiseptice, vermifuge, expectorante, tonice, hipotensive, stomahice. Se poate folosi în stare crudă, proaspăt, ras, pentru a da gust mâncărurilor, fiind apreciat pentru aroma specială și pentru gustul picant, dar și sub formă de tinctură, energizant, sirop sau vin tonic, ca medicament natural. La noi, există tradiția amestecului de hrean cu sfeclă roșie și servirea alături de carne de vită sau de miel.
Hreanul este un condiment valoros, contribuind la revigorarea organismului. Datorită compoziției chimice, acțiunea sa de tonifiere este de lungă durată. De aceea, terapia cu hrean este indicată în combaterea oboselii cronice. Cercetările recente au scos la iveală că iuțeala conținută de rădăcina de hrean are și proprietăți citostatice foarte puternice, glucozinolații fiind eficienți în multe forme de cancer, precum cel de piele, plămâni, de colon sau de stomac. Un studiu recent făcut la Universitatea Illinois, Statele Unite, arată că administrarea zilnică de hrean crește rezistența organismului uman la boala canceroasă, atât în ce privește prevenirea îmbolnăvirii, cât și la tratamentul bolii deja instalate.
Hreanul este planta recomandată împotriva răcelii și gripei. Rădăcina nu are un miros puternic, însă dată pe răzătoare devine iute, parfumată și lacrimogenă. Nasul se desfundă în scurt timp, elimină secrețiile, curățând astfel căile respiratorii. Această terapie, cu efecte imediate, ajuta și la curățarea glandei oculare. Un pic mai tare ca ceapa face lăcrimarea inevitabilă. Hreanul este un inamic natural al conjunctivitei. Hreanul ras, în combinație cu miere, luat dimineața înainte de masă, este foarte bun pentru tuse. Hreanul, având calitatea de a descongestiona aparatul respirator, este recomandat și în tratamentul astmului.
Specialiștii recomandă hreanul în tratamentul bronșitei cronice și în afecțiuni ale căilor respiratorii, cum ar fi cele pulmonare. Ca și usturoiul, este un foarte bun antibiotic tratând infecțiile respiratorii. Pentru a scăpa de necazurile create de sinuzită, se folosesc cataplasme cu hrean pe zona frunții. Ca tratament intern, hreanul este recomandat și persoanelor care suferă de reumatism sau gută.
Anumite substanțe pe care le conține hreanul au efecte benefice asupra circulației sângelui în zonele periferice. Astfel, consumul de hrean normalizează tensiunea arterială și previne riscul formării de cheagurilor de sânge. Totodată, substanțele sulfurate din hrean îmbunătățesc elasticitatea vaselor de sânge cerebrale și coronariene, reducând astfel riscul apariției unui infarct sau accident vascular cerebral. În compoziția hreanului se găsesc din belșug vitamine din complexul B, necesare pentru funcționarea sistemului nervos și pentru îmbunătățirea memoriei. Hreanul are și acțiune tonifiantă și de scădere a colesterolului, dar este foarte bun și pentru menținerea sănătății pielii și a părului.
Hreanul are multe calități terapeutice, fiind utilizat și la stimularea poftei de mâncare, tratarea gastritei și echilibrarea tranzitului intestinal. Substanța care dă gustul picant al hreanului crește secreția de suc gastric și redă pofta de mâncare persoanelor anemice sau anorexice. Digestia lentă și gastrita hipoacidă se tratează în mod eficient cu câte două-trei linguri de hrean ras, care se consumă în timpul meselor principale. Având efecte diuretice, este unul din alimentele recomandate în curele de slăbire. Consumat simplu, doar ras și opărit sau crud amestecat într-o salată de sfeclă, adăugat la o maioneza ușoară de lapte, face deliciul fiecărei mese.
Hreanul este contraindicat în caz de: gastrită, ulcer gastric, enterită acută, nefrită acută, macrolitiază urinară, hemoragii interne, hemoroizi, hipercorticism. Se recomandă, evitarea administrării de hrean, în timpul fluxului menstrual. Substanțele din hrean pot interacționa negativ cu antiinflamatoarele analgezice de sinteză precum și cu corticoizii sintetici. Principiile din hrean sunt incompatibile cu unele substanțe din medicamente sau suplimente, ca: bicarbonați și carbonați, nitrat de argint, biclorură de mercur (J. Valnet). Hreanul nu se administrează copiilor mai mici de 4 ani. Este contraindicat și în perioada alăptării, deoarece unele principii ajung în lapte. Pacienții care au suferit de infarct este bine să nu consume hrean. Supradozajul poate determina iritații renale, diaree, hemoragii digestive, scăderea brusca a tensiunii arteriale, diaree.
ÎNAINTE DE A PUNE ÎN APLICARE SFATURILE NOASTRE, CONSULTAÅ¢I MEDICUL
