Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Elevii din Odobești au sărbătorit Mica Unire


Unirea Principatelor a fost sărbătorită și la Odobești. În timp ce Grădinița a organizat evenimentul într-un cadru intim, specific vârstei prichindeilor, la sediul central, elevii au marcat evenimentul la Casa de Cultură. Aici, sala de cinema s-a dovedit încă o dată neîncăpătoare pentru cei peste o sută de elevi ai liceelor din Odobești, care au dorit să fie prezenți la manifestare. Sub îndrumarea profesorilor de istorie Constanța Giurcan și Nelu Tamaș de la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu”, aceștia au conceput un spectacol care a îmbinat lecția de istorie, cu prezentarea făcută chiar de elevi, și partea artistică, iar la sfârșit au jucat o simbolică Horă a Unirii. „Așa cum ați observat și dumneavoastră, am încercat să-i sprijinim pe elevii din clasele a IX-a să joace o scenetă cu nemuritorul subiect al Unirii pentru a le întări sentimentele patriotice și a-i face să se simtă ei înșiși în pielea personajelor. A fost mai dificilă procurarea costumelor populare și a decorului decât adaptarea rolurilor pentru elevi. Suntem mulțumiți că am reușit să punem în scenă piesa și să retrăim pentru câteva minute momentele simbolice ale Unirii”, ne-a spus profesoara Constanța Crăciun, coordonatoarea elevilor actori.
    Dacă în alte locuri, pentru eveniment, elevii au fost puși în postura de ascultători, fiind invitați istorici sau alte personalități pentru a le vorbi despre Unire, organizatorii au dorit să-i pună pe elevi în postura de povestitori, de naratori ai Unirii. „Dacă elevii din clasa a IX-a au fost actori, elevii din clasa a XI-a B, mai precis Nicoleta Oanele, Andreea Dragomir și Mariana Dima au pregătit o excelentă prezentare în power-point a momentului. Indiferent de ce timpuri trăim, de problemele personale, nu trebuie să trecem indiferenți peste momentele fundamentale ale istoriei moderne a României. 24 ianuarie 1859 este o dată astrală care a permis nașterea statului român modern și trebuie să o marcăm ca atare”, a precizat profesorul Nelu Tamaș, coordonatorul părții istorice a evenimentului de la Casa de Cultură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?