Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Begu a luat 175.000 de dolari, dar şi 240 de puncte


Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de canadianca Eugenie Bouchard (20 ani), a șaptea favorită, cu 6-1, 5-7, 6-2, ieri, la Melbourne, într-un meci din optimile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Åžlem al anului. După un prim ghem echilibrat, în care a avut și o minge de break, Begu nu a reușit să se regăsească, a greșit mult, a părut depășită de miza meciului și s-a trezit condusă cu 5-0, înainte de a-și trece în cont primul ghem. Irinei nu i-a mers deloc serviciul, a ratat toate cele cinci mingi de break de care a beneficiat și a cedat primul set cu 1-6, după 29 de minute.
Nici al doilea set nu a fost mai bun pentru româncă, care a fost condusă cu 3-0, înainte de a realiza primul său break. Begu a crescut nivelul de joc și s-a apropiat la 3-2, după care a egalat (3-3), al doilea break venind după câteva schimburi remarcabile. Irina Begu a preluat apoi conducerea (4-3), încheind al patrulea său ghem consecutiv cu un as. Seria incredibilă a româncei a continuat și Irina a ajuns la 5-3, însă Bouchard a replicat cu un break la zero. Begu a avut două mingi de set, dar Bouchard a recuperat și a restabilit egalitatea, 5-5.
Begu a salvat apoi o minge de break și a închis ghemul cu un as (6-5). Irina Begu a câștigat setul cu 7-5, în 61 de minute, după o dublă greșeală a canadiencei. Begu a început cu stângul setul decisiv, pierzându-și serviciul. Bouchard a făcut 2-0, iar apoi Irina a salvat o minge de break și a reușit să își ia serviciul, reducând diferența (1-2). Eugenie Bouchard și-a păstrat avansul și la 4-2 a reușit un nou break (5-2), decisiv pentru soarta partidei. Bouchard și-a adjudecat setul cu 6-2, în 36 de minute. Pentru optimile de finală, Irina va primi un cec de 175.000 de dolari și 240 de puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?