Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a primit, vineri, certificatul „Brand de țară”, fiind prima instituție românească ce primește această titulatură. Asociația Brand de Å¢ară a organizat, vineri, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, conferința publică „Produsul românesc – Brand de țară”, sub egida programului „Suntem România”.
Cu acest prilej, Asociația Brand de Å¢ară a înmânat certificatul „Brand de țară” Paulinei Popoiu, directorul general al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. „Suntem cu atât mai onorați, pentru că suntem prima dintr-un lung șir de instituții care vor deveni «Brand de țară». Eu vă asigur că noi vom onora această titulatură și, ca să asigurăm această titulatură, avem în continuare nevoie și de ajutorul dumneavoastră, și de al Ministerului Culturii, și al Ministerului de Externe, și de al Guvernului”, a declarat directorul general al Muzeului Satului.
De asemenea, Paulina Popoiu a spus că românii se definesc prin cultură în Europa, iar străinii ar trebui să cunoască și lucrurile bune pe care locuitorii și instituțiile României le fac și nu doar pe cele rele.