Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

ANM: Temperaturi apropiate de normele climatologice, în februarie-aprilie; precipitații excedentare în martie


Regimul termic prognozat pentru următoarele trei luni este unul apropiat de normele climatologice multianuale, iar din punct de vedere pluviometric, excedent de precipitații este preconizat în luna martie, în special în zona Olteniei, relevă prognoza meteorologică valabilă pentru intervalul februarie – aprilie 2015, publicată, vineri, de Administrația Națională de Meteorologie /ANM/. 
Potrivit estimărilor de specialitate, în luna februarie, temperaturile medii lunare vor fi, în general, apropiate de normele climatologice, mai puțin în regiunile vestice, sudice și sud-estice, unde local se vor situa peste aceste norme. Temperaturile medii lunare se vor încadra între -5 grade Celsius, în Transilvania și Moldova, și două grade Celsius, în Banat, Oltenia și Dobrogea. Valori de zero grade se vor înregistra în Maramureș și Transilvania. În ceea ce privește cantitățile lunare de precipitații, acestea se vor situa, în general, în limite normale în zonele estice și sud-estice, iar în restul teritoriului vor fi excedentare. Cantitățile de precipitații vor oscila între 13 litri/mp în Dobrogea și 57 de litri/mp în Maramureș.
În prima lună de primăvară a acestui an, estimările meteo arată că temperatura medie lunară a aerului va avea valori apropiate de mediile climatologice, posibil local mai ridicate în sud și sud-est, dar și mai coborâte în centrul și nord-vestul teritoriului. În Moldova mediile pornesc de la minus un grad Celsius, în Transilvania – zero grade Celsius și ajung la 7 grade Celsius în Banat și Oltenia. Cantitățile lunare de precipitații, în martie 2015, se vor putea situa peste normalul climatologic în cea mai mare parte a țării. Acestea vor oscila între 17 litri/mp în Dobrogea și 59 litri/mp, în Oltenia.
Conform ANM, în luna aprilie, valorile medii ale temperaturii aerului vor fi apropiate de mediile climatologice, posibil mai scăzute, local, în vestul, sudul și nord-estul țării. Temperaturile medii lunare pot coborî până la 5 grade Celsius, în Moldova, dar pot ajunge și la 12 grade Celsius, în Banat, Oltenia și Muntenia. Totodată, cantitățile lunare de precipitații vor fi apropiate de mediile multianuale pe areale din sudul și estul țării și vor depăși aceste medii în restul teritoriului. Cele mai mari cantități de precipitații sunt preconizate în Banat (78 l/mp), iar cele mai puține (între 14 și 40 l/mp) în Dobrogea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?