Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO şi GALERIE FOTO: Lacrimi și durere la înmormântarea medicului Gheorghe Cocioabă, „de meserie om“


Lacrimi și durere, ieri, în capela Spitalului Județean de Urgență Focșani, unde a avut loc slujba de înmormântare a medicului diabetolog Gheorghe Cocioabă, la care au participat membrii familiei doctorului, prieteni, colegi, dar și pacienți. Capela Spitalului Județean s-a dovedit a fi neîncăpătoare, mulți dintre cei care au vrut să-l vadă pe medicul Cocioabă pentru ultima dată stând afară, în frig. „Acest om mă ține în viață de 12 ani. Nu pot să cred că nu mai e. Ce mă fac eu acum! El a fost de meserie om”, a spus, plângând, un fost pacient.
„Ne-am întâlnit aici pentru a-i mulțumi domnului doctor că a existat, că va exista în amintirea noastră, pentru a-i mulțumi pentru că am avut ce admira la dumnealui. Am admirat în primul rând omul Cocioabă, pentru sufletul lui, am admirat răbdarea, profesionalismul și cultura dumnealui. Am admirat familia dumnealui și îi asigurăm că îi vom purta o veșnică amintire. Dacă la început v-am zis «Bună ziua, domnule doctor!», acum vă spun «La revedere, domnule doctor!»”, a spus medicul Dănuț Ceamburu, din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, cu lacrimi în ochi.
Asistenta răposatului doctor, care i-a fost alături zi de zi, a ținut un discurs emoționant, care i-a făcut pe toți să izbucnească în lacrimi. „Am fost asistenta domnului doctor Cocioabă și aș vrea, în numele colectivului Secției de Diabet și Boli de Nutriție, să citesc doar câteva cuvinte, care sunt prea puține și cu siguranță nu vor reuși să exprime realele sentimente pe care le-am avut și pe care le vom păstra în continuare în amintirea domnului doctor. Dacă profesional l-am cunoscut și l-am apreciat toți, noi am pierdut un om care a înființat un colectiv în care ne simțeam ca într-o familie. Pe multe dintre noi ne-a crescut și ne-a format profesional, cu același rafinament, inteligență și diplomație. Ne-a dat măsura respectului față de om și față de meserie. Am avut multe de învățat de la dumnealui, deoarece era un om de o cultură vastă, o adevărată enciclopedie. Noi îi vom simți lipsa ca unui părinte care ne va iubi și veghea în continuare, ca și cum nu ar fi plecat dintre noi. Vă vom păstra în sufletele noastre, domnule doctor!”, a spus asistenta.

La slujba de înmormântare au putut fi văzuți, pe lângă asistente și personalul administrativ al spitalului, și foarte mulți medici, vizibil afectați de decesul colegului lor, respectiv medicii cardiologi Valentin Ochean, Mitel Burcă și Mariana Miron, medicul internist Adriana Cherciu și chirurgul Costică Bâra, dar și managerul Spitalului Județean, Constantin Mândrilă. „Este o zi grea pentru spitalul nostru, dar mai greu este să vorbești. O să-l păstrăm în inimile noastre permanent pe domnul doctor și o să ne amintim cu drag de dumnealui. Dumnezeu să-l ierte! Să-i fie țărâna ușoară„, a spus Constantin Mândrilă.
 
    A părăsit spitalul în aplauzele cadrelor medicale 
 
Slujba de înmormântare a fost ținută de un sobor de cinci preoți, printre care și părintele Ioan Gherman, un bun prieten de al medicului Cocioabă. În jurul orei 13.00, slujba s-a terminat, iar sicriul a fost depus într-un car mortuar, acoperit cu coroane de flori. Înainte să plece spre cimitirul din Golești, unde medicul Cocioabă își va dormi somnul de veci, cortegiul funerar a făcut o oprire în fața Spitalului Județean. Acolo, zeci de angajați ai unității plângeau, cu toții regretându-l pe medicul Cocioabă. După ce soborul de preoți a citit stâlpii, carul mortuar a plecat spre cimitirul din Golești, în aplauzele tuturor celor prezenți și în suntetul sirenelor de ambulanță. „Mă simt mai sărac acum…”, ne-a spus, cu lacrimi în ochi, un medic.
Familia medicului Cocioabă a pus la dispoziție un autobuz, închiriat de la societatea de Transport Public Local, pentru ca toți cei prezenți să poată merge la cimitir. Mai mult, cortegiului funerar i s-a alăturat o ambulanță, în semn de omagiu.
Reamintim că medicul Gheorghe Cocioabă a decedat în dimineața zilei de marți, cel mai probabil din cauza afecțiunilor cardiovasculare de care suferea. Acesta a fost găsit mort de familie, care a solicitat imediat ambulanța. Ajuns la fața locului, echipajul medical de pe ambulanță nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața, constatând decesul.
 
    Cine a fost medicul Cocioabă și ce a făcut

Medicul Gheorghe Cocioabă urma să împlinească 73 de ani pe 19 iulie, fiind născut în comuna Niculești, județul Buzău. Era medic la Spitalul Județean de Urgență de 40 de ani, din 1975. Înainte, a fost asistent medical la Cîmpina și la Râmnicu Sărat, iar în 1974, după ce a terminat Facultatea de Medicină, a fost medic la dispensarul medical din Vulturu, după care a început să profeseze la Spitalul Județean, mai întâi ca medic internist, apoi și ca medic diabetolog.
În cei 40 de ani, cât a profesat la Spitalul Județean, a ocupat și funcții de conducere. Ani la rând a fost directorul adjunct al unității, dar și directorul medical, iar între 2002 și 2004 a fost director de reformă. Medicul Cocioabă a fost și purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean. În ultimii ani, a ocupat funcția de medic șef al Compartimentului de Diabet și se îngrijea de sănătatea a peste 10 mii de bolnavi de diabet din Vrancea, printre care și copii, dar făcea și gărzi în Secțiile de Interne și Cardiologie.
Special pentru copiii bolnavi de diabet de care se îngrijea cu mult devotament, de 14 ani, organiza evenimentul „Serbarea pomului de Crăciun pentru copiii cu diabet zaharat”. În cadrul acestui eveniment, copiii cu diabet primeau daruri și dulciuri speciale de la Moș Crăciun. Mai mult, la finele anului trecut, la solicitarea medicului Cocioabă, Spitalul Județean a fost dotat cu un aparat pentru depistarea diabetului juvenil. Din dragoste față de pacienții săi, anul trecut, în aprilie, medicul diabetolog Gheorghe Cocioabă a înființat Asociația Copiilor și Tinerilor cu Diabet din județul Vrancea, asociație care îi poartă numele.

      Monitorul de Vrancea transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate!

                             Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?