Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Fiica lui Boris Becker a debutat ca model la Săptămâna berlineză a modei


Fiica legendarului tenisman german Boris Becker și-a făcut debutul ca model la vârsta de 14 ani, la Berlin Fashion Week, fapt remarcat chiar de tatăl ei natural pe Instagram. „Ce tânără frumoasă”, a scris Becker pe rețeaua de socializare, în continuare referirea fiind făcută la Mercedes-Benz Fashion Week. Anna Ermakova a fost chiar surpriza manifestării marți după-amiază, când a pășit pe podium pentru a prezenta creațiile germane Riani, după care a defilat, la încheierea prezentării, de mână cu designer-ul șef al firmei Ulrich Schulte.
    Fiica lui Boris Becker s-a născut în martie 2000, mama ei fiind Angela Ermakova, o rusoaică născută la Londra, care a obținut paternitatea fostului tenisman printr-un proces. În cartea sa autobiografică, „Viața nu este un joc”, apărută în 2013, Boris Becker a recunoscut că este tatăl Annei, relația dintre cei doi părinți fiind absolut întâmplătoare, într-un restaurant. La prezentarea de la Berlin, Anna Ermakova a purtat un mini argintiu-negru, încălțată cu tocuri înalte, după care s-a întors pe podium într-o ținută purpurie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?