Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

„Femeia deasupra”, cea mai periculoasă poziţie sexuală


„Femeia deasupra” a fost desemnată cea mai periculoasă poziție sexuală, prezentând mari probabilități de a provoca fracturi ale penisului, potrivit unei cercetări realizate de un grup de oameni de știință din Brazilia, informează independent.co.uk. Poziția „femeia deasupra” a fost responsabilă de jumătate din cazurile de fracturi ale penisului tratate în trei spitale, potrivit unor cercetători din Brazilia.
Oamenii de știință au precizat că fractura poate fi provocată de faptul că femeia controlează penisul cu întreaga ei greutate corporală, nefiind posibil ca ea să întrerupă această mișcare, pentru că, în cazul unei „penetrări greșite”, vătămarea și durerea sunt minore în cazul femeii, dar puternice în cazul bărbatului. Astfel, poziția sexuală „femeia deasupra” a fost cauza a peste 29% dintre fracturi de acest tip. Pe de altă parte, poziția misionarului a fost desemnată cea mai sigură.
Autorii studiului au examinat, pe o perioadă de 13 ani, dosarele a 44 de bărbați care au avut nevoie de îngrijiri medicale în trei spitale din orașul Campinas, Brazilia, în cazul cărora exista suspiciunea de fractură de penis. 42 dintre aceste cazuri au fost confirmate de doctori. Potrivit studiului, 28 de fracturi s-au produs în timpul unui act heterosexual, patru, în timpul unui act sexual între persoane de același sex, șase, în timpul unei stimulări manuale realizate de partener, iar în patru cazuri circumstanțele au rămas neclare.
Jumătate dintre pacienți au spus că au auzit un zgomot asemănător producerii unei fisuri, senzația de durere apărând după accident. Cei mai mulți dintre ei au ajuns să primească ajutor medical în următoarele cinci-șase ore. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?