Trenurile de călători pot ajunge la destinații cu întârzieri între 10 și 20 de minute, deoarece se circulă în condiții de iarnă și pot apărea deranjamente pe anumite intervale de stații, care necesită intervenție pentru remediere, au anunțat luni reprezentanții companiei CFR. Circulația trenurilor pe întreaga rețea feroviară se desfășoară în condiții de iarnă, doar în Iași fiind înregistrate luni dimineață temperaturi sub zero grade Celsius.
Pe raza celorlalte regionale, cu excepția regionalelor Timișoara și Cluj, se circulă în condiții de ninsoare sau lapoviță, dar nu sunt linii de cale ferată închise, arată Compania Națională de Căi Ferate „CFR”, într-un comunicat de presă.
Județele Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț, Suceava, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Alba, Cluj și Bihor au fost, de duminică după-amiază până luni la prânz, sub avertizare cod galben de ninsoare și vânt.