Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Asistentul acuzat că a luat șpagă se dădea MEDIC NEUROLOG


La termenul de ieri al procesului în care este judecat Dan Andronic, asistentul de la Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Odobești din cadrul DGASPC acuzat că a luat șpagă, au fost audiați doi martori, unul dintre ei păgubit.
    Unul dintre aceștia i-a dat asistentului 2.100 lei pentru a-l ajuta să se pensioneze pe caz de boală. El i-a povestit judecătorului cum l-a cunoscut pe asistent și cum l-a convins acesta că îl poate ajuta. În primul rând, martorul a spus că Andronic s-a dat drept doctor. „L-am cunoscut acum doi sau trei ani. Eram pe Șoseaua Vrancei (Focșani-Bolotești -n.r.) când m-am întâlnit cu Dan și l-am ajutat să-și facă pana la mașină. Am discutat și din una în alta mi-a spus că este doctor și mă poate ajuta cu o pensie pe caz de boală. Banii i-am dat în două rate, odată 1.000 lei și a doua oară 1.100 lei. Mi-a cerut adeverință de la medicul de familie și cam atât. A trecut o perioadă bună și nu se întâmpla nimic. Am luat legătura cu el și mi-a spus că trebuie să-mi deschid un cont ca să-mi intre acolo pensia. Am deschis contul și am primit două sau trei luni câte 150-200 lei. L-am întrebat de ce este așa de puțin și mi-a spus că până îmi va intra pensie mă ajută el și îmi pune niște bani și ne socotim noi la urmă. Pentru că nu se mai întâmpla nimic am luat legătura cu el și mi-a spus că nu se poate. Atunci i-am zis să-mi dea banii înapoi. A zis că nu are nici el să mi-i dea pe toți. Mi i-a dat în rate cam în jumătate de an. Atunci când a spus că mă poate ajuta să-mi facă pensie mi-a spus că mai are pe cineva, care îl ajută, și a dat de înțeles că are funcție mai mare decât el, dar nu a spus nume de persoană sau de instituție”, a declarat martorul în fața instanței de judecată.
    Judecătorii au mai audiat o persoană, care nu a fost păgubită de Andronic, dar care știa cu ce s-ar fi ocupat acesta. Omul a spus că a mers cu Andronic la o altă parte vătămată din dosar pentru a lua un miel, de două ori. Martorul a susținut că nu știe ce a discutat Andronic cu partea vătămată, pentru că cei doi au stat într-un loc mai retras. Apoi, bărbatul a declarat că a fost căutat de păgubită, care i-a povestit că Andronic i-a luat o sumă de bani pentru a-i ajuta pe membrii familiei sale să se angajeze, respectiv să obțină o pensie mai mare. De asemenea, martorul a mai declarat în fața instanței că Andronic i-ar fi spus femeii că atât el, cât și soția sa, sunt medici neurologi.  
    Tot ieri, a fost luată în discuție și măsura controlului judiciar dispusă în cazul asistenului, iar magistrații au decis menținerea acesteia, chiar dacă inculpatul a cerut revocarea. „(…) constată legală și temeinică măsura controlului judiciar privind pe inculpatul Andronic Dan. Menține măsura controlului judiciar privind pe inculpatul Andronic Dan, respinge cererea de revocare a măsurii controlului judiciar și pe cea de modificare a conținutului obligațiilor impuse spre a fi respectate de inculpat. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare (…)”, se arată în soluția instanței.
    Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea l-au trimis în judecată pe asistent în luna iulie a anului trecut, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (3 fapte). Conform materialului de trimitere în judecată, la data de 4 noiembrie 2013, asistentul a pretins și primit de la D. D. suma de 500 euro, lăsând să se înțeleagă că poate să-i faciliteze pensionarea și încadrarea într-un grad de handicap, în ciuda faptului că nu suferea de afecțiuni. Totodată, i-a spus acestuia că va înterveni pe lângă anumiți medici în scopul obținerii referatelor medicale necesare întocmirii dosarului de handicap. Totodată, el i-a mai cerut lui D. D. încă 800 lei, bani ce urmau să fie remiși la prima pensie.  
În rechizitoriul procurorilor se mai arată că în perioada mai-iunie 2014, inculpatul a pretins și primit suma totală de 4.400 lei de la denunțătorii T. C. și V. L., cărora le-a promis că le va facilita încadrarea în gradul accentuat de handicap a numitului V. D. și angajarea pe un post de asistent medical generalist într-un centru pentru recuperarea persoanelor vârstnice din subordinea DGASPC a lui  V. C. V., fiii denunțătoarei V. L., lăsând să se înțeleagă că va determina medici specialiști și funcționari publici din cadrul DGASPC, instituție al cărui angajat era, să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, suma fiind primită de asistent în trei tranșe, respectiv 400 lei pe 21 mai 2013, 2.000 lei pe 22 mai și 2.000 lei pe data de 26 iunie 2013, dată la care a fost organizat și flagrantul.
După prinderea în flagrant a lui Dan Andronic, anchetatorii i-au percheziționat mașina, în care au fost găsite mai multe documente, respectiv copii ale unor acte de identitate, certificate de cazier judiciar necesare pentru angajare, cereri de angajare formulate de mai multe persoane, copii ale unor acte de studii, CV-uri, copii ale unor certificate de încadrare în grad de handicap, adeverințe de salariat, acte medicale, precum și contracte de împrumut și de amanet.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?