Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs în această dimineață, la ora 8.08, în Vrancea. Seismul s-a produs la o adâncime de 17 kilometri și, inițial, pe site-ul Institutului Național pentru Fizica Pământului a apărut informația conform căreia cutremurul ar fi avut o magnitudine de 4,7 grade pe scara Richter după care magnitudinea a fost modificată. Cutremurul a fost resimțit în rândul populației, iar epicentrul a fost la o distanță de 20 kilometri de Râmnicu Sărat, 22 de Focșani, 41 de Mărășești, 47 de Tecuci și la o distanță de 50 kilometri de Buzău.
UPDATE!
„A fost un cutremur de suprafață, la o adâncime de 17 kilometri. Nu avem motive de îngrijorare, dar pentru că este un cutremur de suprafață, poate fi simțit mai repede”, a spus Mircea Radulian, director științific al Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP), luni, într-o intervenție telefionică la Antena 3. „Se observă o activitate (seismică – n.r.) puțin mai intensă ca în anii trecuți”, a precizat Radulian. De asemenea, specialistul a precizat că se așteaptă ca seismul să fie urmat de replici mai mici ca intensitate. „Mă aștept la o serie de replici, mai mici, în jur de 3 grade, care nu prezintă pericole”, a adăugat Radulian.