Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Tânăr prins în flagrant în timp ce încerca să fure bani de la CEC Bank


Un bărbat din comuna Vulturu a fost pus sub control judiciar pentru că în noaptea de vineri spre sâmbătă a încercat să fure bani din incinta CEC Bank Măicănești. Potrivit unor surse, Ichim P. a băut până în jurul orei 1.00 într-un bar din Vulturu împreună cu fratele său, după care i-a venit idea să meargă la Măicănești pentru a da spargerea. Ajuns acolo, el a spart un geam al clădirii în care funcționează banca, folosindu-se de o bucată de cărămidă, apoi a pătruns în interior. A dat cu picioarele în bancomat și pentru că nu a reușit să-l deschidă a început să cotrobăie prin sertare, dar nu a găsit nimic. După ce a răscolit tot, a ieșit din sediu, dar s-a întors în incintă pentru a căuta mai bine.
Între timp, s-a declanșat alarma, iar polițiștii și agentul de pază l-au prins pe bărbat în flagrant, așa că el nu a putut nega comiterea faptei. Inițial, Ichim P. a fost  reținut pe bază de ordonanță, după care procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar. „La data de 20.12.2014, ora 02.10, cu ocazia activităților specifice desfășurate, polițistii din Vulturu l-au identificat pe P. Ichim, de 23 ani, din localitate, care a pătruns în încinta unei instituții, cu scopul de a sustrage bani sau alte valori. În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat. Tânărul a fost reținut pe bază de ordonanță la data de 21.12.2014, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de principalul suspect. Cercetările sunt continuate, în vederea documentării întregii activități infracționale și luării măsurilor legale ce se impun”, au transmis polițișții vrânceni.
Nu este prima dată când sediul CEC Bank Măicănești este călcat de hoți. În martie 2009, a fost furată suma de 109.000 lei din bancomatul aceleiași unități. Atunci, angajații au fost cei care au dat alarma când au venit la serviciu. Ei au constatat că grilajul ușii de acces în sediul agenției fusese forțat. Polițiștii spuneau că autori necunoscuți au distrus sistemul de alarmă antiefracție și subsistemul de televiziune cu circuit închis ale agenției, acoperindu-le cu spumă. Autorii au rămas necunoscuți până în ziua de azi.

Sursa FOTO: Facebook

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?